Administraţia locală din Zalău a luat decizia de a aloca, în anul şcolar 2019-2020, 100 de lei pentru fiecare elev, pentru a preveni astfel colectarea banilor de la părinţi pentru aşa numitul "fond al clasei".
"Ne-am dorit ca părinţii să se ocupe de problemele pe care le au la locul de muncă sau acasă, nu de zugrăvitul sălilor de clasă. Pentru asta, am alocat 100 de lei, per elev, per an şcolar, pentru ca părinţii să nu mai fie nevoiţi să plătească la 'fondul clasei'", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Zalăului, Ionel Ciunt.
Potrivit acestuia, suma totală alocată este de 1.258.000 de lei, din care şcolile vor putea achiziţiona consumabile, dar şi unele obiecte de inventar, necesare la clasă.
Ionel Ciunt a precizat că administraţia locală din Zalău a alocat în acest an aproape 45 de milioane de lei pentru buna desfăşurare a procesului de învăţământ din municipiu, din care circa jumătate sunt fonduri europene, atât pentru partea de infrastructură, cât şi pentru burse şi premii, gratuităţi în transportul elevilor şi profesorilor şi pentru Centrul judeţean de excelenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu