Sălaj: PSD, câştigător al alegerilor pentru Consiliul Local Surduc

Partidul Social Democrat (PSD) şi-a adjudecat şase dintre cele 13 posturi de consilier în cadrul Consiliului Local Surduc, ca urmare a alegerilor desfăşurate duminică, potrivit datelor furnizate luni de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj.

De asemenea, câte trei mandate au fost câştigate de liberali şi democrat-liberali, un mandat revenind unui candidat independent, transmite Agerpres.

'Ca urmare a numărului de voturi valabil exprimate, cele 13 mandate de consilier local au fost distribuite astfel: PSD - 6 mandate, PDL - 3 mandate, PNL - 3 mandate, un mandat fiind atribuit candidatului independent Băbănaş Alin-Cristian', se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului.

Conform procesului verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru funcţia de consilier local al Consiliului Local Surduc, la alegerile desfăşurate pe 16 ianuarie, în această localitate, s-au prezentat la urne 2.194 de alegători, dintr-un total de 3.164 prevăzuţi în listele electorale, reprezentând un procent de circa 70%.

Dintre partidele înscrise în curca electorală, PNŢCD şi UNPR nu au trecut pragul electoral stabilit la 106 voturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel