Salam de biscuiți cu fistic și caramel sărat. Rețeta lui Vlăduț

Sursa foto: captură video YouTube Neatza cu Razvan si Dani
Sursa foto: captură video YouTube Neatza cu Razvan si Dani

Salam de biscuiți cu fistic și caramel sărat? Sună foarte bine! Iată cum se prepară, după rețeta lui Vlăduț de la Neatza.

Ingrediente

1200 gr biscuiți populari
400 gr unt
4-5 linguri cu vârf de caramel sărat
250 gr fistic
600 ml lapte
extract de vanilie
300 ml apă
2 linguri de zahăr
500 gr ciocolată albă

Pentru decor:

pudră de fistic
petale de trandafiri
ciocolată albă

Cum se prepară

Luăm un bol încăpător și punem în el biscuiții întregi. Strivim biscuiții ușor cu mâna pentru a obține și firimituri, dar și bucăți mari. Adăugăm fisticul măcinat mai grosier, apoi turnăm 300 de mililitri de lapte fierbinte. Biscuiții se strivesc doar puțin cu mâna. Amestecăm cu o spatulă pentru a pătrunde bine laptele printre biscuiți. Îi lăsăm să se hidrateze și pregătim siropul, potrivit retetefeldefel.ro.

Punem 300 de ml de apă la fiert și adăugăm 2 linguri de zahăr. Amestecăm până când se topește zahărul, apoi adăugăm ciocolata albă ruptă în bucăți. Amestecăm intens până când și aceasta se topește, apoi adăugăm untul tăiat în cuburi. Când și untul este topit, adăugăm caramelul sărat și extractul de vanilie.

Sosul pentru salamul de biscuiți se prepară din unt cu ciocolată albă și caramel sărat. Omogenizăm bine compoziția și o turnăm fierbinte peste ingredientele din bol. Mai completăm cu lapte fierbinte, până la 300 de ml. Amestecăm bine toate ingredientele și lăsăm amestecul să se tempereze. Apoi vom modela compoziția sub formă de salam și îl împachetăm în folie. Puneți deliciosul salam de biscuiți cu fistic și caramel sărat la frigider de pe o zi pe alta.

Când îl desfacem, îl tăvălim prin pudră de fistic. Îl decorăm cu ciocolată albă, topită, peste care presărăm fistic mărunțit. 

Youtube video image

BONUS: Rețeta clasică de salam de biscuiți

Ingrediente

- 500 g biscuiţi
- 200 g unt
- 100 - 150 g rahat 
- 150 g nucă prăjită şi măcinată (alune, migdale, fistic)
- 100 g zahăr
- 100 g stafide înmuiate într-o lingură de rom
- 200 ml lapte
- 60 g cacao (2 linguri cu vârf)

Cum se face salamul de biscuiţi

Pentru început punem laptele la fiert într-o oală sau tigaie. În laptele fierbinte adăugăm zahărul şi amestecăm bine, ca să se dizolve. Adăugăm apoi untul, care se va topi, potrivit pofta-buna.com. Punem şi cacaua, stafidele. Amestecăm până când totul se armonizează, trebuie să ajungă la o consistenţă uniformă. Vom obţine un sos de ciocolată. Îl lăsăm să se răcească puţin.

Punem în sos rahatul, miezul de nucă, apoi adăugăm şi biscuiţii mărunţiţi, puţin câte puţin, timp în care mai amestecăm. Puteți împărți compoziţia în două bucăţi şi să faceți două suluri de salam de biscuiţi. Aşezăm compoziţia pe o bucată de folie alimentară, îi dăm o formă frumoasă, apoi rulăm folia strâns, o strângem cât putem de tare, să aibă forma rotundă. Răsucim, apoi bucăţile de folie de la capete le băgăm dedesubt.

Punem salamurile de biscuiţi la frigider. Ideal este să stea cel puţin peste noapte, să fie tăiate a doua zi.

Dacă nu te-am convins cu aceste rețete, poți alege o porție de clătite, în varianta de post, dacă postești astăzi.

Clătite pufoase de post

Ingrediente 

- 200 g făină
- 3 linguri zahăr (brun, de preferat)
- 1 linguriță praf de copt
- 1 lingură ulei
- 2 fiole esență de vanilie
- *375 ml lapte de soia (ce aromă preferi)

Cum faci clătite de post

Exact ca la clătitele obișnuite, se amestecă toate ingredientele, treptat, într-un bol mare, cu ajutorul unui tel sau al unui mixer, potrivit retete.unica.ro. Încinge uleiul în tigaie, la foc mediu spre mare și apoi apucă-te de făcut, pe rând, clătitele. Dacă pui 3 linguri de aluat la fiecare clătită în parte, îți vor ieși, în total, aproximativ 15 bucăți.

Prăjește fiecare clătită 1-2 minute pe prima parte, apoi încă un minut pe cealaltă parte. Clătitele de post sunt la fel de savuroase precum cele cu lapte si ou. Clătitele de post se servesc cu gem, dulceață, unt de arahide, cremă de ciocolată etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel