Automobile Dacia acordă angajaţilor o sumă compensatorie de 20%, astfel încât salariul net să nu scadă de la 1 ianuarie 2018.
Decizia a fost luată pentru a acoperi transferul obligaţiilor sociale de la angajat şi angajator, se arată într-un comunicat al companiei.
"Urmare a aplicării Ordonanţelor de Urgenţă Nr.79/2017 şi Nr.82/2017 referitoare la transferul obligaţiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie. Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20%, astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel. Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018", spun reprezentanţii companiei.
Potrivit site-ului companiei, grupul Renault România are circa 16.700 de angajaţi şi a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro.
Mii de sindicalişti de la Dacia s-au strâns în luna noiembrie în piaţa centrală din oraşul Mioveni, unde a avut loc un miting de protest faţă de intenţia Guvernului de a transfera contribuţiile sociale de la angajator la angajat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu