Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit despre modul în care profesorii din România urmează să fie stimulați, conform proiectului de lege propus de Ministerul Educației.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a vorbit despre proiectul de lege care prevede stimularea cadrelor didactice în realizarea unui proces educațional cât mai bun:
„Statutul de cadru didactic este atractiv din perspectiva proiectului legii. În acest proiect de lege este prevăzut faptul că niciun profesor din România, învățător sau educator, nu va putea avea, prin lege, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie. Dacă ne raportăm la acest moment, salariul mediu net pe economie este de 4.000 de lei pe lună. Un alt avantaj este stabilitatea, un alt avantaj e constituit, și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, de perioada de vacanță, care este puțin mai mare decât în alte domenii.
Sunt o serie de avantaje pe care dorim să le susținem, pentru că ele trebuie să fie un factor puternic de atractivitate pentru profesia didactică. Dacă vrem să schimbăm lucrurile, pentru toți copiii acestei țări, în bine, trebuie să investim și să redăm prestigiul cadrului didactic. Ca să avem cadre didactice printre cei mai buni absolvenți ai universităților românești, trebuie să-i atragem, inclusiv din perspectivă salarială, dar nu numai. În momentul de față, 2.400-2.500 de lei, cât are un profesor debutant, nu este un salariu atractiv pentru un șef de promoție dintr-o universitate românească. Vorbim de minim 4.000 de lei, iar proiectul de lege propune raportare la fiecare an fiscal încheiat“, a spus, al DC News, ministrul Sorin Cîmpeanu.
Proba la Limba română se va desfășura pe data de 19 iunie. Proba la Matematică este programată pe data de 21 iunie.
Elevii de clasa a 8-a încheie cursurile pe data de 9 iunie. Înscrierea candidaților se face automat de către secretariatele unităților de învățământ, în perioada 6 – 9 iunie. Primele rezultate se vor afișa pe data de 28 iunie, iar cele finale, după contestații, pe data de 4 iulie 2023.
Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2023:
6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională
9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă
22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00):
Depunerea contestațiilor29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
De ce avem nevoie de „România Educată”? Proiectul „România Educată” își propune să fie punctul de pornire pentru tot ceea ce ar trebui să însemne un Proiect de țară autentic. „România Educată” este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Un proiect de o asemenea importanță pentru destinul unei națiuni trebuie să fie deschis către toți cei care vor să contribuie, cu responsabilitate, pentru a face posibilă punerea lui în practică. Vezi mai multe aici: http://www.romaniaeducata.eu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu