SALARII. Mircea Dumitru, rectorul Universității București, mesaj transmis angajaților

Mircea Dumitru
Mircea Dumitru

Rectorul Universității București, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, a vorbit, marți, 13 februarie, despre situația salariilor.

"Eu lucrez într-o instituție publică. Universitatea din București este publică. Zilele acestea și noi urmează să dăm salariile, după această formulă nouă. Așteptăm să vedem exact care este realitatea și vom încerca, acolo unde va fi cazul, să reparăm lucrurile în limitele legii. Dar este un gen de echilibristică pe care trebuie să-l facă instituțiile publice, ca să nu mai vorbim și de instituțiile particulare, mici, care cred că trăiesc într-o presiune fiscală și financiară și mai mare decât marile instituții publice. Deci, încă o dată, este un gen de echilibristică la care nu trebuia să fim supuși. Această chestiune nu are o rațiune. Nu văd o finalitate și o rațiune", a declarat Mircea Dumitru, prezent, marți, la Realitatea TV.

Cu privire la angajați, acesta a spus că "urmează ca, în această săptămână, începând chiar de mâine (n.r. miercuri, 14 februarie), să primească salariile".

Mesaj transmis angajaților

"Mesajul pe care l-am transmis tuturor a fost acela de a ne anunța dacă există o scădere semnificativă a venitului. Universitățile publice au posibilitatea de a decide în Consiliile de Administrație anumite mici creșteri de venit, pe baza unor procente, care sunt în limite legale, și vom vedea dacă este posibil să reechilibrăm lucrurile acolo unde la salariile mici mai ales se vor produce pierderi", a declarat acesta.

[citeste si]  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel