Profesorul de economie Mircea Coşea a vorbit despre necesitatea creşterii salariului minim pe economie din România, în condiţiile în care acesta este la coada listei printre ţările din Uniunea Europeană.
Peste două treimi din statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de ţări membre) aveau la 1 ianuarie 2021 un salariu minim pe economie, care în general avea o valoare mai mică de 700 de euro pe lună în est şi de peste 1.500 de euro pe lună în nord-vestul blocului comunitar, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
“Este o situaţie delicată. Pentru că salariul minim pe economie este o chestiune care se zbate între 2 argumente. Pe de o parte este nevoia de venituri mai mari a salariatului român, pe de altă parte sunt greutăţile pe care le aduce angajatorului.
Deocamdată, noi am mers pe ideea unui salariu minim pe economie, pentru că am vrut să atragem investiţii străine. Am mers pe ideea unei mâini de lucru relativ ieftine, comparativ cu alte ţări. Dar am pierdut pe ideea asta, pentru că există ţări care au puterea de a manevra salariile şi nu mai suntem în zona de avantaj comparativ.
Cred că în etapa actuală ar trebui să existe o prioritizare a acestei probleme şi să existe o analiză serioasă a nivelului salariului minim. Pentru că el trebuie mărit, dar până la cât? Ce fel de impozitare trebuie să se aplice? Poate e nevoie de o nouă formă de impozitare. Angajatorul nu trebuie lovit.
Dar e clar că la nivelul ăsta al salariului minim nu se poate continua, pentru că se pierde puterea de cumpărare şi se pierde interesul pentru muncă", a declarat profesorul Mircea Coşea pentru DC NEWS.
VEZI ŞI Salariul minim pe economie. România, Bulgaria și Ungaria, pe ultimele locuri în UE
La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro).
"700 de euro este insuficient acum, ar trebui să urcăm peste. Dacă luăm în comparaţie celelalte ţări din Europa şi ponderea pe care o avem noi în produsul intern brut european, ar trebui să ajungem undeva la 1000 de euro. Ăsta este nivelul la care ar trebui să ne gândim să ajungem în următorii ani", a mai spus analistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu