Vrei ceva nou și gutos? Atunci, poți prepara rețeta inedită de salată de roșii cu cârnați chorizo.
Ingrediente
150 g chorizo
5 roşii potrivite
2 fire ceapă verde
3 linguri ulei de măsline
o legătură pătrunjel
1 căţel usturoi
ulei pentru prăjit
sare
piper
Cum se prepară
Taie roşiile felii sau sferturi, după preferinţa. Combină-le cu ceapă verde, pătrunjelul tocat mărunt, sare, piper şi uleiul de măsline din belşug. Da feliile de chorizo la fript în puţin ulei, până ce se rumenesc şi devin crocante. La final, adauga usuroiul tăiat feliuţe în ulei. Aşază feliuţele de cârnaţi crocante şi usturoiul deasupra salatei de roşii, potrivit retetepractice.ro. Serveşte salată de roşii după reţeta lui Jamie Oliver ca atare, cu brânză sau ca şi garnitură lângă un preparat din carne.
BONUS: Salată cu cartofi prăjiți
Ingrediente
– 200 g de cartofi
– 200 g de morcov în stil coreean
– 200 g de sfeclă
– 200 g carne de porc
– 200 g de varză
– 200 g de castraveți
– maioneză de casă
– sare
– piper negru măcinat
– ulei
Cum se prepară
Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i pai (mic). Prăjiți cartofii într-o tigaie cu ulei încins, până sunt gata. Potriviți-i cu sare și amestecați. Aranjați cartofii rumeni pe un prosop de bucătărie, astfel încât acesta să absoarbă excesul de ulei, scrie bucatarul.eu.
Spălați și decojiți castraveții. Tăiați-i pai. La dorință, puteți folosi o răzătoare specială, pentru a obține castraveți pai subțiri, de aceeași mărime. Spălați și fierbeți sfecla. Curățați sfecla de coajă. Dacă doriți să economisiți din timp, puteți prepara sfecla în cuptorul cu microunde. Spălați sfecla crudă și puneți-i într-o pungă. Legați punga și faceți câteva orificii mici, astfel încât să iasă aburii. Dați punga cu sfeclă la cuptorul cu microunde pentru 10-15 minute.
Decojiți sfecla și dați-o prin răzătoare. Lăsați sfecla rasă într-o farfurie, astfel încât să se scurgă sucul în exces. Fierbeți carnea. La dorință, adăugați în cratița cu carne frunza de dafin, condimente sau boabe de piper. Lăsați carnea să se răcească. Tăiați carnea pai subțire (sau cuburi).
Puteți folosi atât morcov coreean din comerț, cât și cel preparat de sine stătător conform rețetei de morcov în stil coreean. La dorință, alegeți varză simplă sau varză chinezească. Spălați-o și tăiați-o pai subțire. Pregătiți un platou de dimensiune mai mare. Aranjați în centru platoului maioneza, iar în jurul acesteia, ingredientele pregătite. Aranjați ingredientele în porții, nu le amestecați. La dorință, presărați ingredientele cu semințe de pin.
Vezi și: Salată de crudități. Cum să pregătești rapid o mâncare gustoasă și sănătoasă
Sau poate preferi o salată de cartofi cu pește afumat și măsline.
Ingrediente
- câţiva cartofi roşii fierţi
- un macrou afumat
- o ceapă roşie tăiată fâşii fine
- o mână de măsline negre
- ulei de măsline
- sare şi piper proaspăt măcinat
- pătrunjel verde tocat fin
Cum se prepară
Se taie cartofii cuburi mai mari şi se aşază ca strat de bază. Adăugăm peste ei peştele tăiat fâşii subţiri şi măslinele, scrie bucataras.ro. La sfârşit, adăugăm ceapa tăiată la fel. Adăugăm verdeaţa mărunţită şi condimentăm cu sare, piper şi un fir subţire de ulei de măsline.
Vezi și: Salată belgiană. Rețeta este inedită
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News