Salata "Prima Zăpadă" - Deliciu cu pui și castraveți murați: Rețeta

Sursa foto: captură video YouTube/ @ScheSmachnishe
Sursa foto: captură video YouTube/ @ScheSmachnishe

Astăzi, avem pentru voi o salată în ton cu vremea de afară. Așadar, de ce ai nevoie pentru a prepara Prima Zăpadă".

Ingrediente

Maioneză de casă - 200 g

Cașcaval clasic - 200 g

Piept de pui fiert - 200 g

Ciuperci conservate - 300 g

Castraveți murați - 5 buc

Ceapă - 1 buc

Ulei - 30 ml

Sare, piper negru - 0.5 lingurițe

Cum se prepară

Într-o tigaie, puneți la călit în ulei ceapa tăiată cubulețe mici. Când începe să se rumenească, adăugați ciupercile din conservă, scurse bine de apă. Amestecați și mai țineți pe foc până când ciupercile încep să se rumenească. Potriviți de sare și piper, amestecați, închideți focul și lăsați să se răcească.

Fierbeți și răciți pieptul de pui. Castraveții murați se dau prin răzătoarea medie, dacă aveți castraveții mai mici, puneți chiar vreo 10 bucăți 

Pe o farfurie mare și plată puneți ciupercile călite, le nivelăm să fie în strat uniform. Deasupra puneți carnea de pui tăiată bucăți mai mici-medii - după cum vă place. Ungeți carnea de pui cu maioneză. Apoi merge stratul de castraveți murați - neapărat să-i scurgeți înainte de zeama lăsată. Ungeți și acest nivel cu maioneză. Nivelăm bine cu lingura acest ultim strat de castraveți cu maioneză.

Și acum dați prin răzătoarea fină cașcavalul, dar neapărat chiar deasupra salatei - să fie cât mai pufos acest strat, cu aspect de prima zăpadă. Aveți grijă să se acopere bine toată suprafața.

Lăsați salata 1-2 ore la frigider, apoi o serviți.

Sursa: lalena.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel