Salvador Sobral este câștigătorul EUROVISION 2017 desfășurată la Kiev cu o melodie superbă, Amar Pelos Dois. Povestea câștigătorului, care a cântat pe scenă la final alături de sora sa, este una tulburătoare.
Salvador Sobral, reprezentantul Portugaliei la concursului Eurovision 2017, în vârstă de 27 de ani, are nevoie de un transplant de inimă și s-a prezentat cu greu la repetiții.
În prima semifinală Salvador Sobral nu a fost în stare să evolueze pe scena principală, fiind nevoit să cânte într-o secțiune specială, așezată pe ringul de dans, pentru că urcarea pe scenă ar fi durat peste trei minute.
În afară de aceasta, interpretul a rugat organizatorii să nu-i bată cu lumina în față. În pofida tuturor greutăților, Salvador a reușit să ajungă în finala concursului.
Salvador Sobral s-a născut în Lisabona, unde a și trăit cea mai mare parte a vieții.
A început să participe la emisiuni televizate de la vârsta de 10 ani, iar la 20 de ani a fost unul dintre finaliștii emisiunii portugheze Ídolos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu