Operațiunea de salvare a ucrainenilor blocați în munții Maramureșului, suspendată. Când vor fi reluate căutările

Operațiunea de salvare a ucrainenilor care au intrat sâmbătă seara în România prin munții Maramureșului a fost suspendată până luni dimineața.

Publicitate

UPDATE 2:

Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au suspendat, duminică seara, operaţiunile de căutare a celor patru cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa alpină pentru a ajunge în România, traversând o zonă dificilă din Munţii Maramureşului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab, potrivit Agerpres.

"Echipele de salvare sunt încă în teren, dar nu au reuşit să ajungă la persoane. Prin dispeceratul ITPF Sighetu Marmaţiei s-a luat legătura cu unul dintre ei, acesta a spus că a văzut luminile de la lanternele echipelor de salvare. Dar, cel mai probabil, persoana se află în partea opusă a unei zone stâncoase, unde a fost practic imposibil ca salvatorii să ajungă", a spus Oana Pârcălab.

Potrivit acesteia, operaţiunile de căutare pe timpul nopţii de duminică spre luni vor fi anulate, urmând a fi reluate dimineaţă.

"În această seară, căutările vor înceta, urmând ca mâine (luni - n.r.) să fie reluate folosind elicopterele. Probabil doar coborârea în rapel din elicopter ar fi soluţia de extragere a persoanei din zona în care se află. (...) Echipele vor începe coborârea, după o zi istovitoare, pe un teren deosebit de greu, în condiţii meteo nefavorabile", a precizat Oana Pârcălab.

Grupul de şase cetăţeni ucraineni, dintre care doi au fost recuperaţi de pe munte în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, încercau să ajungă în România prin una dintre zonele montane cele mai dificile din Munţii Maramureşului. 

UPDATE 1:

Doi dintre cei patru cetăţeni ucraineni care au încercat să treacă graniţa în România prin Munţii Maramureşului sunt cu fracturi la picior, iar al treilea acuză o stare de rău, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, transmite Agerpres.

"Sunt doi cu fracturi de membru inferior şi în stare de hipotermie. Din ultimele informaţii se pare că şi unul din ceilalţi doi, care era bine, a început să se simtă rău", a spus Dan Benga.

Potrivit acestuia, duminică după-amiaza, cele două elicoptere SMURD, implicate în operaţiunea de salvare, au transportat pe munte una dintre echipele de salvatori.

"Cele două elicoptere au reuşit să ducă sus în munte o nouă echipă de salvare, alcătuită din patru salvatori montani, cu echipamentele de salvare, scutindu-i de o urcare de peste 6 ore şi jumătate cel puţin. (...) În seara - noaptea asta încercăm să îi scoatem pe toţi din munte. Problema e că avem plafon jos şi o ceaţă sus în munte de nu se vede la un metru în faţă", a subliniat şeful Salvamont Maramureş.

Știrea inițială:

Operaţiunea de salvare a cetăţenilor ucraineni din zona Vârful Pop Ivan din Munţii Maramureşului a fost reluată duminică dimineaţa, anunţă Salvamont Maramureş.

"Au plecat pe munte cinci salvatori montani plus patru poliţişti de frontieră. Merg să îl extragă şi să îl evacueze pe primul rănit la care avem coordonate. S-a reuşit localizarea celui rănit. Mulţumim STS Maramureş şi Poliţiei de Frontieră Maramureş pentru eforturile de a-l localiza pe cel rănit. Omul e în viaţă, conştient, în hipotermie", precizează Salvamont Maramureş, pe pagina sa de Facebook.

Anterior, sursa citată anunţa că doi dintre cetăţenii ucraineni, care au solicitat sâmbătă ajutorul în zona Vârful Pop Ivan din Munţii Maramureşului, au fost predaţi la ambulanţă.

Sâmbătă a fost dată alerta: ucraineni în pericol, în Munții Maramureșului 



Sâmbătă, salvatorii maramureşeni erau informaţi, printr-un apel la 112, în legătură cu o situaţie din zona Vârful Pop Ivan - Munţii Maramureşului: patru cetăţeni ucraineni, care nu puteau fi localizaţi, dar care se aflau pe partea română, la o altitudine de peste 1.800 de metri, cu probleme medicale (unul dintre ei având o fractură de membru inferior), au solicitat ajutor de urgenţă.

"După o căutare de mai bine de 7 ore, echipele de salvatori s-au retras din teren din cauza condiţiilor meteo extreme (ceaţă densă cu vizibilitate sub 5 metri şi ploaie torenţială pe tot parcursul căutărilor). Până la urmă s-a ajuns la concluzia că era vorba despre un număr de șase cetăţeni ucraineni. Informaţiile pe toată perioada acţiunii au fost extrem de contradictorii în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor ucraineni şi totodată starea lor", a menţionat Salvamont Maramureş. 

Peste trei milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul conflictului 

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în data de 23 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 271.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.400 de mijloace de transport.Pe sensul de intrare în România au fost 185.891 de persoane, dintre care 10.478 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 11% faţă de ziua precedentă).

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 47 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 23 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Conform IGPF, bunurile ridicate în vedere confiscării au o valoare de aproximativ 2.010.000 lei.

În total, din datele IGPF, peste trei milioane de ucraineni ar fi intrat în țară de la începutul conflictului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel