O fetiță de cinci ani a fost scoasă, duminică, de sub dărâmăturile casei sale, care s-a prăbușit în timpul seismului produs în această dimineață, în Italia.
Italia a fost zguduită, duminică dimineață, de un puternic seism cu magnitudinea de 5,9 pe scara Richter, în urma căruia și-au pierdut viața șase persoane.
Din fericire, micuța Vittoria, o fetiță de numai cinci ani, a reușit să supraviețuiască prăbușirii casei sale, în care dormea atunci când pământul a început să se cutremure.
Salvarea micuței Vittoria, la câteva ore după producerea seismului, a fost povestită de un vecin din Finale Emilia, a cărei locuință era lipită de cea a familiei Vittoriei, informează RTV.net.
Adriano Ziosi, în vârstă de 64 de ani, a declarat pentru agenţia ANSA: "Fiul meu este la New York şi a văzut pe Internet că a fost cutremur aici. A reuşit să ia legătura cu noi, care nu puteam să telefonăm la autorităţi pentru a ne ajuta, din cauză că linia era foarte încărcată. A reuşit însă băiatul din America şi aşa pompierii au putut veni la timp pentru a o salva pe micuţa Vittoria".
Micuța Vittoria a scăpat, din fericire, doar cu o rană ușoară la picior și cu o sperietură mare, care, așa cum se speră toată lumea, o va uita cât mai repede.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu