Doi polițiști din Brașov au salvat șapte cățeluși care fuseseră abandonați într-o dubă pe un câmp. Câinii, lăsați într-o pungă de către stăpân, au avut norocul de a fi găsiți de polițiști care sunt și medici veterinari.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din Brașov au primit o sesizare privind prezența unor cățeluși într-o dubă abandonată cu luminile de avarii pe un câmp. Vehiculul a fost ulterior adus la un service, unde angajații au descoperit micuții câini atunci când mașina a fost coborâtă de pe platformă, potrivit BizBrasov.
Zgomotele produse de animalele speriate au atras atenția angajaților, care i-au găsit într-o pungă de plastic. Personalul service-ului a fost cel care a alertat Poliția cu privire la situație.
„Imediat cei doi colegi, polițiști – medici veterinari, s-au deplasat în locul indicat și le-au acordat cea mai bună asistență micilor animale, care se aflau în pericol de îngheț, dar și de înfometare.
Maria si Răzvan au devenit astăzi părinții adoptivi a 7 cățeluși, care acum beneficiază de cele mai bune îngrijiri”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cei 7 cățeluși urmează să fie preluați de o asociație de profil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu