Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI a desfăşurat sâmbătă o misiune de salvare a unui bărbat în vârstă de 60 de ani, rămas izolat pe o bucată de gheaţă plutitoare în Delta Dunării şi dat dispărut.
Misiunea s-a desfăşurat la solicitarea prefectului judeţului Tulcea, în zona Dunavăţul de Sus, unde se presupunea că ar fi dispărut bărbatul, întrucât nu se putea ajunge acolo cu niciun alt mijloc de transport, în afara elicopterului de salvare, informează NewsIn. Acţiunea de căutare şi salvare a început în jurul orei 16.30, ulterior fiind folosit şi echipamentul de observare pe timp de noapte (FLIR), însă condiţiile meteo nefavorabile au îngreunat zborul aparatului şi, implicit, desfăşurarea misiunii. Căutările au fost reluate în primele ore ale dimineţii, bătrânul fiind găsit şi salvat. În urma primului ajutor ce i-a fost acordat, s-a stabilit că nu este necesar transportul la spital sau alte investigaţii medicale suplimentare, se mai arată în comunicatul MAI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu