Salvat de la moarte de soție, un cunoscut rocker a părăsit-o

iorga
iorga

Soția unui cunoscut rocker român luptă pentru a-și recâștiga soțul, după ce acesta a părăsit-o pentru impresară. Artistul a fost  la un pas de moarte în urma unei intervenții chirurgicale, în urma căreia soția i-a fost tot timpul alături. 

După 25 de ani de căsnicie, Paula Iorga, femeia care i-a redat viaţa îndrăgitului solist Leo Iorga, fiindu-i alături în greaua luptă cu cancerul, duce acum o nouă bătălie: să-şi recâştige soţul, scrie libertatea.ro.

 În urmă cu doi ani, fostul vocalist al legendarei trupe Compact a fost operat la plămâni, medicii extirpându-i o tumoare “mare cât pumnul”. Supus apoi unui tratament agresiv cu citostatice, solistul era gata-gata să clacheze. Și-a recăpătat moralul cu ajutorul soției sale, Paula, care n-a pregetat să-l îngrijească în acele clipe grele. Însă Leo nu pare recunoscător celei care, practic, i-a redat viața. Paula susține că el a decis s-o părăsească pentru a trăi alături de impresara noii lui formaţii, Pact.

Femeia care le-a "spart casa" nu esta alta decât impresara formației, Florența Narin, mai scrie sursa citată.  Leo Iorga este văzut tot mai des în compania impresarei formației Pact, Florența Marin

"Soţul meu a luat întotdeauna decizii bune, sper ca și acum să facă la fel, să aleagă între familie şi viaţa sa actuală. Şi sper ca decizia lui să nu-i dezamăgească vreodată pe cei doi copii ai noştri”, a declarat soția lui Leo Iorga.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel