Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti.
Se pregătește mâncarea din carne de miel, precum drob, borş de miel sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ″Mielul lui Dumnezeu″, simbolizând sacrificiul său suprem.
Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină.
Zilele de haos şi întuneric sunt urmate de Învierea Domnului din noaptea de Paşti şi de Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a sfărâmat porţile iadului şi a învins moartea, dăruind, astfel, credincioşilor, bucuria şi nădejdea la viaţa veşnică întru Hristos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci