Sămbăta, zi lucrătoare. Budăi: Îi somez pe colegii din Opoziţie!

Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacționat față de proiectul propus de mai mulţi senatori şi deputaţi PNL pentru modificarea Codului Muncii în sensul reintroducerii săptămânii de lucru de şase zile.

"Gogomăniile servite pe bandă rulantă nu au niciun gust dacă nu sunt condimentate cu minciuni. Asta pare a fi reţeta aplicată de 'maeştrii bucătari' ai Opoziţiei. Stau şi mă întreb, cine mai poate număra toate amatorismele toxice şi gogoşile servite de aceşti politicieni de ocazie, care pretind că acţionează în slujba românilor? Dacă ieri tăiam vouchere de vacanţă şi salarii, astăzi, ultima gogomănie a peneliştilor este proiectul care vrea să reintroducă săptămâna de lucru de 6 zile, pe care cei mai maturi o ţinem minte (şi nu cu plăcere), de pe vremea cealaltă. Această măsură absurdă şi nedospită nu numai că ne dă înapoi cu 30 de ani, dar ne şi decuplează de Europa, de civilizaţie şi de politicile moderne care urmăresc creşterea eficienţei şi productivităţii muncii", notează ministrul.

În context, Marius Budăi atrage atenţia că în Europa timpul de lucru se reduce la sub 40 de ore săptămânal.

"În timp ce în Europa se reduce timpul de lucru la sub 40 de ore pe săptămână, peneliştii vor să spargă norma la hectar chemând oamenii la muncă sâmbătă. Halal partid 'pro-european'! Ce este şi mai trist este că deputaţii care au iniţiat acest proiect de lege încearcă să-l legitimeze în spaţiul public prin tot felul de şiretlicuri şi mistificări. Noroc că minciuna are picioare scurte!", afirmă acesta.

"Îi somez pe colegii din Opoziţie să înceteze"

Şeful de la Muncă dă asigurări că PSD va "veni mereu către oameni cu soluţii armonizate cu cele mai bune practici ale partenerilor noştri".

"Românii trebuie să ştie că guvernul PSD, care a condus cu succes şi pricepere timp de 6 luni Consiliul Uniunii Europene, va veni mereu către oameni cu soluţii armonizate cu cele mai bune practici ale partenerilor noştri, dar gândite şi implementate pentru beneficiul fiecărui cetăţean! Îi somez pe colegii din Opoziţie să înceteze să mai intoxice spaţiul public cu gogoşi necoapte şi aberaţii toxice. Îi încurajez să depăşească zodia amatorismului politic în care se afundă pe zi ce trece. Altfel, tare mi-e teamă că românii or să le servească la urne o porţie dublă de indigestie", a subliniat Marius Budăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel