Samsung Display a lansat un scurt trailer pentru pasionații de tehnologie în care anunță laptopuri cu display OLED și camere ascunse sub ecran.
Conform The Verge, tehnologia „UPC” (Cameră sub ecran, n.r.) poate fi folosită pentru a micșora marginile părților superioare ale laptopurile, fără a fi nevoie de relocarea camerei web extrem de importantă în timpurile noastre și videoconferințele tot mai dese. Primul telefon comercial cu astfel de tehnologie, ZTE Axon 20 5G, a fost criticat totuși de utilizatori pentru pozele slabe rezultate și pentru că o parte a display-ului avea rezoluție mult mai mică decât restul ecranului.
Huawei a încercat să minimizeze marginile ecranului MateBook X Pro, dar cu costul poziționării camerei web la baza display-ului. Astfel, utilizatorii sunt filmați de extrem de jos, când ideal este ca filmarea să aibă loc de la nivelul ochilor. Samsung Display ar putea și să vândă tehnologia aceasta altor companii dacă este de succes, alături de micuțele panouri OLED.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu