Corporaţia sud-coreeană Samsung este aproape de semnarea unui contract cu Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) pentru a livra popularul smartphone Galaxy, relatează portalul economic rus Rbc.
O lungă perioadă de timp principalul furnizor de telefoane pentru structurile de stat din SUA a fost compania BlackBerry. În prezent, aproape toţi cei 35.000 de agenţi ai FBI au în dotare gadget-uri ale renumitului brand, potrivit Agerpres.
Întrebarea este dacă dispozitivele Samsung vor înlocui în întregime smartphone-urile BlackBerry, consideră experţii.FBI a refuzat să comenteze pe acest subiect. La fel şi serviciul de presă al companiei RIM (care produce BlackBerry). Compania a remarcat doar că sistemul său de operare este considerat cele mai bun pe piaţă la ora actuală din punctul de vedere al siguranţei. 'Siguranţa dispozitivelor mobile este acum mai importantă ca oricând. În acest context, ar fi corect să întrebăm de ce ar renunţa cineva la 'standardele de aur ale siguranţei' care caracterizează BlackBerry?' - a remarcat, sub rezerva anonimatului, un oficial al companiei.
În luna mai, Pentagonul a efectuat o operaţiune inversă: a renunţat la smartphone-urile Samsung şi le-a înlocuit cu BlackBerry.Nu este pentru prima dată când Samsung face lobby pentru încheierea de acorduri cu agenţiile guvernamentale din SUA. Un posibil contract cu FBI ar permite companiei să dovedească siguranţa echipamentelor sale, în perspectiva unor contracte cu bănci şi firme mari de avocatură, care pun accentul pe securitatea dispozitivelor de comunicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News