SANADOR, misiune umanitară în premieră pentru România: ”Copiii cu boli de inimă vor putea fi trataţi acasă, în deplină siguranţă”. Printre salvatori, fostul ministru Victor Costache

 Intervenții salvatoare pentru copiii cu malformații cardiace, direct la domiciliu - o iniţiativă lăudabilă a Spitalului Clinic SANADOR.

Alegeri prezidentiale 2024

Zilele acestea, la Spitalul Clinic SANADOR, s-a desfășurat prima misiune umanitară de anul acesta din cadrul programului de chirurgie cardiovasculară pediatrică. Prin acest program, copiii din România cu boli congenitale ale inimii care necesită rezolvare chirurgicală beneficiază de tratamente moderne, salvatoare de viață, în deplină siguranță, la ei acasă, se arată într-un comunicat oficial.

În această misiune au fost operați 7 copii, cu vârste cuprinse între 7 luni și 13 ani, toți cu malformații grave ale inimii și ale vaselor mari: tetralogie Fallot, defecte de sept atrial și ventricular, canal atrioventricular, stenoze valvulare. Toate intervențiile s-au realizat cu succes, fără complicații, micuții pacienți fiind transferați rapid din Secția de Terapie Intensivă în secția de specialitate, de unde urmează să fie externați în scurt timp.

Cei mai buni medici fac inimile de copii să bată în continuare

Misiunea umanitară este compusă dintr-o echipă dedicată de chirurgi cardiovasculari, medici anesteziști și de terapie intensivă, cardiologi, perfuzioniști și asistenți medicali specializați din Marea Britanie, coordonată de Dr. Șerban Stoica, chirurg cardiovascular de origine română, medic primar la Spitalul Universitar din Bristol. Intervențiile de la SANADOR sunt realizate împreună cu echipa Centrului de excelență în chirurgia cardiovasculară condusă de Prof. Dr. Victor Costache, directorul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic SANADOR.

„Scopul acțiunii noastre este de a suplini un mare deficit de resurse materiale și umane care există în acest moment la nivelul sistemului sanitar românesc, în raport cu nevoia reală de servicii medicale de specialitate, mai exact în sfera intervențiilor chirurgicale cardiace pediatrice. Prin fiecare acțiune a noastră în această direcție, contribuim la redarea speranței de viață unor copii care trebuie să-și redobândească autonomia și, pe viitor, să se bucure de independența deplină, ca adulți sănătoși”, a declarat Prof. Dr. Victor Costache.

„Scopul acestor misiuni este dublu. Pe termen scurt, încercăm să rezolvăm cazuri și copii care uneori chiar depășesc momentul indicației chirurgicale, deci există necesitatea de a acționa rapid pentru anumiți pacienți. Credem că este important să avem și noi o contribuție la tratamentul unor copii care sunt pe listele de așteptare. Scopul mai general este să avem și în România o permanență chirurgicală în abordarea patologiei cardiace congenitale. Credem că este o reintrare în normalitate, trebuie să încercăm să construim ceva împreună”, a declarat Dr. Șerban Stoica.

Toate intervențiile din cadrul misiunilor umanitare sunt realizate pro bono de echipele medicale implicate, la Spitalul Clinic SANADOR, în primul bloc operator complet digitalizat din România. Micuții pacienți beneficiază apoi de condițiile optime oferite de cea mai avansată secție de terapie intensivă din sistemul medical privat din țara noastră. Prima misiune de chirurgie cardiovasculară pediatrică de anul acesta de la Spitalul Clinic SANADOR nu ar fi fost posibilă fără sprijinul oferit de Fundația „Mereu Aproape”, Fundația Polisano și Fundația SANADOR.

  

Youtube video image

Chirurgia cardiovasculară pediatrică în România

Chirurgia cardiovasculară pediatrică este un domeniu deficitar în prezent în România, fiind nevoie, în cele mai multe cazuri, de trimiterea copiilor cu malformații congenitale ale cordului pentru tratament în centre medicale din străinătate, cu eforturi financiare mari, care însă nu pot asigura tratamentul necesar tuturor copiilor cu boli ale inimii. În acest sens, SANADOR a lansat programul de chirurgie cardiovasculară pediatrică, prin care să ofere tratamente salvatoare de viață copiilor din România cu malformații cardiace care necesită intervenție chirurgicală.

„Ne propunem ca anul acesta să operăm cel puțin 60 de copii cu boli cardiovasculare. În România avem un deficit de intervenții cardiovasculare congenitale și iată că SANADOR este singurul spital privat din România care dezvoltă un program de chirurgie cardiovasculară pediatrică, prin care vine în întâmpinarea acestor micuți pacienți și a familiilor lor în aceste momente dificile. La Spitalul Clinic SANADOR, în Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară, reușim să operăm acești copii ca în străinătate. Cred că este mult mai simplu pentru familia unui copil cu o boală cardiovasculară gravă să fie operat în cele mai bune condiții în România decât să găsească o soluție în străinătate”, explică Prof. Dr. Victor Costache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel