Dr. Adina Geană, director calitate la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitată la interviurile DC NEWS și DC Medical, unde a vorbit despre conceptul de backup în standardele de calitate din domeniul serviciilor de sănătate.
Dr. Adina Geană a subliniat importanța conceptului de backup în standardele de calitate din domeniul serviciilor de sănătate. Aceasta a explicat că acest concept este prezent în majoritatea standardelor și cerințelor din diverse zone de activitate.
„În standardele de calitate cu care lucrăm în domeniul serviciilor de sănătate, ideea de backup se regăsește în majoritatea standardelor pe diverse zone de activitate și în cerințele din aceste standarde. Întotdeauna trebuie să te asiguri că orice astfel de eveniment se poate întâmpla, și se întâmplă, sunt lucruri imprevizibile, tu întotdeauna ai backup-ul asigurat. Ce înseamnă backup? Noi lucrăm, în calitate, cu noțiunea de „servicii critice” și „produse critice”. Într-un spital, serviciile și produsele critice sunt, generic vorbind, acele servicii și produse fără de care spitalul nu poate să funcționeze.", a spus dr. Adina Geană.
Potrivit medicului, SANADOR lucrează la vestitul Plan Alb, un plan esențial pentru intervenția în caz de victime multiple.
„SANADOR are 25 de linii de gardă, deci aproape câte specialități de bază, mari, avem în nomenclatorul nostru de specialități, asigură linii de gardă tocmai pentru că are această abordare a unei responsabilități nu doar profesionale, dar și sociale: ce se întâmplă dacă.
Acum e puțină agitație acolo pentru că actualizăm și ne punem problema cum să facem vestitul Plan Alb. Planul Alb la un spital înseamnă intervenția în caz de victime multiple și orice spital, public sau privat, trebuie să se asigure că este pregătit să poată să preia victime, dacă se întâmplă, de la dezastre până la războaie și atacuri de tot felul.
Spitalele, și standardele sunt foarte clare, trebuie să fie pregătite și tu trebuie să-ți faci o analiză, o evaluare foarte serioasă și făcută cu profesioniști, să spui: „Câți pot să preiau, ce fel de victime, de care tip?”, că vorbim de victime de politraumă sau vorbim de intoxicați, de iradiați, sunt o multitudine de aspecte, medical vorbind. Ce-mi trebuie? Pentru că așa e foarte simplu, putem să facem, dar când se întâmplă efectiv: „Unde e doctorul X, unde e aparatul, nu merge defibrilatorul, tocmai s-a terminat nu știu ce medicament, nu am consumabilele suficiente, nu mai curge apă, nu-mi ține generatorul". Acestea sunt condiții pe care tu trebuie să le ai asigurate.", a spus dr. Adina Geană.
Dr. Adina Geană a adus în discuție diferențele dintre sectorul privat și cel public în ceea ce privește conștientizarea și gestionarea problemelor din sistemul de sănătate. Aceasta a subliniat că nu este vorba despre o competiție între spitalele publice și cele private, ci despre identificarea și soluționarea vulnerabilităților care ne afectează pe toți.
„În sectorul privat, aceste lucruri sunt puțin la alt nivel și conștientizarea este alta. Nu este o pledoarie spitale publice versus spitale private. Nici vorbă! Este pur și simplu o formulă de a pune cumva în balanță pentru a identifica niște vulnerabilități cu care ne lovim și care ne jenează pe toți. Haideți să vedem unde sunt, care este cauza lor pentru că asta este una dintre problemele destul de spinoase în sistemul nostru de sănătate. Întotdeauna ne repezim și ne adresăm spre rezolvarea efectelor.
Întotdeauna, în sistemul de sănătate, suntem reactivi, adică ceva se întâmplă și noi venim cu reacția și încercăm să corectăm. Haideți să ne uităm puțin care sunt cauzele pentru că și oamenii din sistem, public sau privat, sunt oameni care au toate bunele intenții, sunt profesioniști de excepție, și de o parte, și de cealaltă, și sunt și condiții, și de o parte, și de cealaltă,dar lipsește această formă de a te adresa, la un moment dat, anumitor episoade unde e vorba despre analiză și evaluare, de a te adresa cauzei. De ce se întâmplă niște lucruri. Ce am putea să facem să nu se mai întâmple sau dacă nu le putem prevedea, că nu poți să intervii chiar la orice, măcar să minimalizăm impactul negativ.", a spus dr. Adina Geană la interviurile DC NEWS și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu