Sănătatea tiroidei. Ce înseamnă dacă ne iese ATPO mare. Cum scădem nivelul

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Ruxandra Dobrescu, medic endocrinolog, a explicat ce înseamnă când ne iese ATPO mare.

"Ce înseamnă ATPO? Cât de grav este dacă sunt mari? Cum îi scădem? Să vedem!

- ATPO sunt cei mai frecvent întalniți anticorpi din tiroidita cronică autoimună, uneori sunt prezenți și în boala Basedow (hipertiroidie prin mecanism autoimun)

- sunt îndreptați împotriva tireoperoxidazei (TPO), o enzimă din tiroidă care este esențială în sintetizarea hormonilor tiroidieni

- este analiza cel mai frecvent folosită pentru diagnosticul unei tiroidite autoimune

- în general îi măsurăm o dată, la început, când punem diagnosticul și nu-i mai urmărim de fiecare dată când repetăm analizele pentru că nivelul lor este fluctuant în timp și valoarea exactă nu ne spune mare lucru, mai ales dacă a apărut deja hipotiroidismul

- suplimentarea cu seleniu poate să scadă nivelul de anticorpi (dacă chiar vrem să-i urmărim în timp), dar nu este clar dacă asta schimbă cu ceva modul în care evoluează boala în timp", a explicat dr. Ruxandra Drobescu pe Facebook.

Analizele pentru tiroidă: La ce trebuie să avem grijă pentru rezultate corecte

"De ce mi-a ieșit TSH-ul o dată 1.5 și o dată 2.5? Eu pe care îl cred? Cum ne pregătim pentru analizele de tiroidă? La ce să avem grijă?

TSH se secretă pulsatil și nivelul variază pe parcursul zilei, putând să fie cu până la 50-100% mai mare seara. Deci și dacă îl măsurăm de mai multe ori în aceeși zi și la același laborator, nu va ieși mereu fix la fel și nu are sens să facem asta! Este de preferat ca dozarea să fie făcută dimineața.

La persoanele cu hipotiroidism pe tratament substitutiv cu tiroxină (Euthyrox) se recomandă ca recoltarea analizelor să fie făcută înainte de administrarea tratamentului Nu sunt diferențe mari, dar ar putea fi important.

"Trebuie să avem grijă să menționăm lista medicamentelelor pe care le folosi"

Hormonii tiroidieni circulă în sânge sub două forme: o formă liberă și o formă "legată" de niște proteine care au rol de "transportor". Forma liberă se numește fT4 (free T4) pentru a o deosebi de T4 total, care se referă la toată cantitatea de hormon tiroidian din sânge, și cea legată și cea nelegată! Se pot măsura ambele fracțiuni - din acest motiv ați remarcat că la analize putem alege T4 sau fT4 (sau T3 respectiv fT3).

Medicul endocrinolog este cel care prescrie care dintre hormonii tiroidieni de mai sus trebuie dozați, în funcție de situația medicală a fiecărui pacient!

Nivelul de T4 (sau T3) total din sânge poate fi influențat de unele situații particulare sau de unele medicamente. De exemplu, în sarcină sau la femeile care iau anticoncepționale, este prezentă în sânge o cantitate mai mare de proteine "de legare", așa că T4 sau T3 vor avea niveluri mai mari.

Din acest motiv trebuie să avem grijă, ca medici, când solicităm lista de analize și când interpretăm rezultatele! Ca pacienți trebuie să avem grijă să menționăm lista completă a medicamentelelor pe care le folosim pentru a fi siguri că ținem cont de eventualele interferențe de dozare", a explicat Ruxandra Dobrescu, în urmă cu ceva timp, de pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel