Sancțiuni Coreea de Nord. ONU interzice accesul pentru patru nave nord coreene

ONU a interzis joi accesul în porturile lumii a patru nave nord-coreene suspectate că transportă mărfuri interzise de sancţiunile internaţionale impuse Phenianului, dar nu a putut să includă pe listă alte şase din cauza opoziţiei Beijingului, relatează AFP.

În octombrie, alte patru nave, sub pavilionul Comorelor, Federaţiei Sfântul Kitts şi Nevis, Cambodgiei şi, respectiv, al Coreii de Nord, au primit interdicţia de a intra în porturi, o premieră în istoria Naţiunilor Unite.

O listă cu zece vase a fost propusă de Statele Unite pentru interdicţie, însă "numai patru nave au fost acceptate", chiar dacă "procedură rămâne deschisă" pentru celelalte vapoare, a informat o sursă diplomatică sub acoperirea anonimatului.

Confirmând că navele sub interdicţie au toate pavilion nord-coreean, mai multe surse diplomatice au făcut cunoscut că Beijingul s-a opus înscrierii pe lista neagră a altor şase vase propuse de Statele Unite. "China a blocate şase nave şi a permis ca interdicţia să fie aplicată numai celor patru în proprietatea nord-coreenilor", a precizat un diplomat.

Cu puţin înainte de decizia ONU, anunţată la orele 20.00 GMT, preşedintele american, Donald Trump, în ultima vreme mai degrabă elogios la adresa eforturilor depuse de China pentru a face presiuni asupra Coreii de Nord, a criticat vehement atitudinea Beijingului faţă de Phenian.

"Prinşi în flagrant", a scris preşedintele american pe Twitter, declarându-se "foarte dezamăgit să vad cum China permite petrolului să intre în Coreea de Nord". "Nu va fi niciodată o rezolvare amicală a problemei cu Coreea de Nord dacă asta va continua", a subliniat el. Donald Trump nu a precizat dacă se referă la dovezi, aflate în posesia Statelor Unite, despre o eventuală încălcare de către China a sancţiunilor internaţionale.

Beijingul este principalul partener comercial al Phenianului.

Cele patru nave puse sub interdicţie joi de ONU sunt cargourile Ul Ji Bong 6, Rung Ra 2, Sam Jong 2 şi Rye Song Gang 1, au făcut cunoscut pentru AFP surse diplomatice, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel