Un sistem medical asămănător celor din Occident, din țările la nivelul cărora România asipră să fie, este una din principalele probleme ale acestei țări. Printre spitale murdare, printre pacienți înghesuiți în același pat există și câteva "oaze de Occident". Una dintre acestea este Sanconfind.
Sanconfind reprezintă posibilitatea unor tratamente ca în Occident la doar 100 de kilometri de București. Unitatea medicală se află în comuna Poiana Câmpina, cunoscută cândva ca Poiana Sării datorită sursei de apă sărată care trece pe sub pământ.
De altfel, această sursă de apă sărată stă la baza unei componente importante a spitalului Sanconfind, care a dat în folosință prima sa structură funcțională: Baza de Tratament şi Recuperare Medicală.
Pompele care aduc apa sărată de la 2km distanță
Apă sărată și împachetări cu nămol de la Techirghiol
Cei mai mulţi dintre pacienţii care s-au prezentat la Sanconfind s-au arătat interesaţi de băile cu apă sărată din cele trei piscine situate în Sala Bazinelor, precum şi de terapiile medicinei tradiţionale chineze (acupunctură, ventuze speciale pentru scoaterea prin vacuum a sângelui toxic din ţesuturile bolnave, moxibustion – o metodă ce foloseşte fumul produs prin arderea unor plante medicinale rare ş.a.).
În Baza de Tratament fac împachetări şi băi cu nămol de Techirghiol la cele patru căzi pentru apă sărată caldă, special amenajate în acest scop. Astfel, balneoterapia şi hidroterapia (bine reprezentate şi prin multe alte dotări performante: căzi speciale pentru duş subacval, pentru băi cu dioxid de carbon şi bule, duş Vichy, cadă treflă etc), se arată a fi, cel puţin deocamdată, cele mai căutate terapii solicitate de pacienţi sau prescrise acestora de către medicii de specialitate.
Apa folosită de Baza de Tratament SanConfind este printre cele mai sărate ape minerale din ţară, are o mineralizare totală de 321 g/l şi conţine: 192 g/l - clor; 124 g/l –sodiu. Pe lângă clorura de sodiu (sare), apa utilizată la SanConfind conţine numeroase elemente binefăcătoare: sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, potasiu, brom, fier. Nu conţine substanţe organice (interzise), dar nu conţine nici bioxid de carbon sau hidrogen sulfurat.
APe lângă apa sărată terapeutică, Baza de Tratament SanConfind folosește și nămol sapropelic adus din Lacul Techirghiol. Acest nămol are o consistenţă păstoasă, este bogat în coloizi minerali şi organici, calităţi ce îl situează pe primele locuri în Europa din punct de vedere al eficacităţii terapeutice, acţionând atât prin factorii săi fizici, cât şi prin componentele sale chimice, aşa cum au demonstrat studiile de absorbţie cu radioizotopi. SanConfind folosește pentru tratament acest nămol depozitat în instalaţii speciale (fără contact cu aerul, malaxat continuu, sterilizat înainte de utilizare şi filtrat).
Băile cu nămol sunt decontractante, antiinflamatorii, miorelaxante. Ele măresc flexibilitatea articulaţiilor. Sunt totuși importante și contraindicațiile. De exemplu, nu se poate aplica nămol pe zonele cu varice. Numeroși pacienți care au folosit nămolul de Techirghiol au recunoscut că, prin compoziţie şi prin căldură, acest nămol este relaxant, stimulează circulaţia sangvină, este biotrofic (hrănitor) pentru nervi şi piele. După o cură de două-trei săptămăni, băile (împachetările cu nămol) conduc la echilibrarea organismului.
Cadă folosită pentru împachetările cu nămol
Prețurile Sanconfind ( CLICK AICI PENTRU DETALII ȘI DISCOUNT-URI)
Costul unui tratament la Sanconfind depinde de diagngostic și de recomandările medicului. Fiecare pacient are un pachet de tratament personalizat în funcție de nevoi și de verdictul medicului. Prețurile de mai jos sunt pe procedură.
Nr Crt | Cod procedura | Denumire procedura | Durata procedura (minute) | Pret unitar (lei) |
---|---|---|---|---|
1 | DO | DEEP OSCILATION | 20 | 40 |
2 | BG | BAI GALVANICE | 25 | 35 |
3 | HKIA | HIDROKINETOTERAPIE INDIVIDUALA ADULT | 35 | 70 |
4 | HKGA | HIDROKINETOTERAPIE DE GRUP ADULTI | 40 | 40 |
5 | HKIC | HIDROKINETOTERAPIE INDIVIDUALA COPIL | 30 | 60 |
6 | HKGC | HIDROKINETOTERAPIE DE GRUP COPII | 30 | 30 |
7 | HKMC | HIDROKINETOTERAPIE MERS CONTRACURENT | 28 | 70 |
8 | CONT | CONTROL MEDIC | 25 | 70 |
9 | INF | INFILTRATII | 18 | 50 |
10 | CONS | CONSULTATIE MEDIC | 35 | 100 |
11 | BP | BAI DE PLANTE | 39 | 50 |
12 | BDCB | BAI CU DIOXID DE CARBON SI BULE | 37 | 55 |
13 | DUSS | DUS SUBACVAL | 34 | 55 |
14 | BM | BAI MINERALE CLORURO-SODICE | 44 | 50 |
15 | BNAM | BAI DE NAMOL | 47 | 65 |
16 | TENS | TENS | 33 | 20 |
17 | CIF | CURENTI INTERFERENTIALI | 26 | 17 |
18 | USC | UNDE SCURTE | 21 | 17 |
19 | G | GALVANIZARE | 21 | 17 |
20 | IG | IONO GALVANIZARE | 16 | 17 |
21 | CDD | CURENT DIADINAMIC | 16 | 17 |
22 | CIR | CURENTI CU IMPULSURI RECTANGULARE | 21 | 17 |
23 | EXP | CURENTI CU IMPULSURI EXPONENTIALE | 21 | 17 |
24 | HUFF | HUFFSCHMIDT | 20 | 17 |
25 | T | TRABERT | 16 | 17 |
26 | CUCJF | COMBINATIE DE ULTRASUNETE CU CURENTI DE JOASA FRECVENTA | 10 | 17 |
27 | US | ULTRASUNETE | 11 | 17 |
28 | LT | LASER-TERAPIE | 5 | 17 |
29 | HKCTRF | HIDROKINETOTERAPIE INDIVIDUALA CADA TREFLA | 35 | 65 |
30 | IMNAMG | IMPACHETARE GENERALA CU NAMOL | 40 | 65 |
31 | IMNAMP | IMPACHETARE PARTIALA CU NAMOL | 30 | 45 |
32 | PAR | APLICATII PARAFINA | 36 | 15 |
33 | KTPREOGO | KINETOTERAPIE PREGATITOARE REOGO, REOAMBULATOR, KINETEC, TRACTIUNI | 35 | 55 |
34 | KTIC | KINETOTERAPIE INDIVIDUALA CAZ COMPLEX | 50 | 100 |
35 | KTIS | KINETOTERAPIE INDIVIDUALA CAZ SIMPLU | 35 | 70 |
36 | KTG2 | KINETOTERAPIE GRUP 2 PERSOANE | 35 | 60 |
37 | KTG3 | KINETOTERAPIE GRUP 3 PERSOANE | 35 | 50 |
38 | MLS | LASER MLS | 17 | 60 |
39 | M | MAGNETOTERAPIE | 31 | 20 |
40 | MSJG | MASAJ GENERAL | 53 | 85 |
41 | MSJDL | MASAJ DRENAJ LIMFATIC | 45 | 75 |
42 | MSJRX | MASAJ REFLEX | 37 | 60 |
43 | MSJP | MASAJ PARTIAL | 30 | 55 |
44 | MSJS | MASAJ SEGMENTAR | 21 | 45 |
45 | MDO | ASOCIERE MASAJ CU DEEP OSCILATION | 25 | 50 |
46 | KTTR | TRACTIUNI VERTEBRALE SI ARTICULARE | 15 | 30 |
47 | PRESO | PRESOTERAPIE | 25 | 50 |
48 | KTREOAMB | KINETOTERAPIE ASISTATA REOAMBULATOR | 50 | 120 |
49 | KTREOGO | KINETOTERAPIE ASISTATA REOGO | 43 | 80 |
50 | AUSE | APLICATIE DE UNDE SOC EXTRACORPORALE | 6 | 120 |
51 | VICHYMSJG | DUS VICHY+MASAJ | 30 | 55 |
52 | DVICHY | DUS VICHY | 30 | 50 |
53 | SAUSC | SAUNA USCATA | 21 | 15 |
54 | SAUMD | SAUNA UMEDA | 36 | 20 |
55 | GIM | GIMNASTICA DE INTRETINERE | 64 | 25 |
56 | KTPOST | KINETOTERAPIE POSTNATALA | 30 | 70 |
57 | KTPRE | KINETOTERAPIE PRENATAL | 30 | 70 |
58 | KTEL | ELONGATII CDL | 40 | 70 |
59 | KTPEC | KINETOTERAPIE PEDIATRIE CAZ COMPLEX | 50 | 100 |
60 | KTPES | KINETOTERAPIE PEDIATRIE CAZ SIMPLU | 30 | 70 |
61 | KTBIL | BILANT MUSCULAR SI ARTICULAR | 70 | 150 |
62 | KTREED | REEDUCARE POSTURALA GLOBALA | 70 | 150 |
63 | KTRESP | REEDUCARE RESPIRATORIE | 50 | 100 |
64 | MSJGR | MASAJ GRAVIDA | 30 | 70 |
65 | MSJNN | MASAJ NOU-NASCUT | 25 | 70 |
66 | MSJNAM | MASAJ CU NAMOL | 50 | 120 |
67 | CONSACU | CONSULTATIE MEDIC ACUPUNCTURA | 35 | 100 |
68 | CONTACU | CONTROL MEDIC ACUPUNCTURA | 25 | 60 |
69 | ACU | ACUPUNCTURE (ACUPUNCTURA) | 35 | 50 |
70 | MOXI | MOXIBUSTION (PLANTE TERAPEUTICE ARSE) | 35 | 60 |
71 | BLDAC | BLOOD ACE (DECONGESTIONARE TESUTURI PRIN PUNCTIE SI VENTUZE) | 20 | 45 |
72 | CUPT | CUP TREATMENT (VENTUZE) | 20 | 45 |
73 | SCRTE | SCRAPPING THERAPY (MASAJ CU PIETRE TERAPEUTICE) | 20 | 45 |
74 | AURPTE | AURICULAR POINT THERAPY (TERAPIA URECHII) | 20 | 45 |
Parteneriate cu unități de cazare
Pacienții care vin să se trateze la Sanconfind se pot caza la una dintre unitățile de cazare din orașul Câmpina, Bușteni sau Sinaia. Unitatea medicală aisgură transportul de la spital la unitatea de cazare și retur.
Una dintre aceste unități de cazare este pensiunea Casablanca din orașul Câmpina.
În viitor, clădirea abandonată din spatele spitalului va fi transformată în hotel la care se vor putea caza pacienții spitalului, dar și alți turiști. Hotelul va fi unit de spital printr-o pasarelă de sticlă.
Investiție de 22 de milioane de euro
Centrul Medical Sanconfind este rodul unei investiții 100% private, în care acționar majoritar este compania Confind SRL Campina (70%) – leader al industriei prahovene și românești de utilaj petrolier.
Proiectarea și realizarea centrului medical Sanconfind a avut ca model clinici celebre din Elveția, Austria, Germania și Italia.
Sanconfind funcționeaza în fostul imobil al spitalului de la Poiana Câmpina.
Centrul medical va avea, în afara Secției de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie, departamentului de imagistică medicală și laboratorului de analize, un bloc operator, chirurgie minim invazivă, chirurgie estetică și reparatorie, maternitate, pediatrie și nou-născuți, farmacie, saloane cu confort sporit, îngrijire la domiciliu în sistem integrat și o secție ambulatorie cu 20 de specialități medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu