Sancțiunile de la Washington nu au niciun efect asupra Kremlinului

Kremlinul a transmis că nu va bate în retragere din cauza sancțiunilor pe care SUA le propune. 

Moscova a afirmat marţi că nu va "bate în retragere" în faţa ameninţărilor cu sancţiuni ale Washingtonului în legătură cu tensiunile privind Ucraina, înaintea unei convorbiri telefonice programate în cursul zilei între ministrul rus şi cel american de externe, transmite AFP, citat de Agerpres. 

"Washingtonul şi nu Moscova este cel care alimentează tensiunile. Nu vom bate în retragere la ameninţările cu sancţiuni americane", a asigurat ambasada Federaţiei Ruse la Washington pe pagina sa de Facebook.

Ambasada rusă reacționează la acuații

Ambasada rusă a reacţionat astfel la un mesaj pe Twitter al diplomaţiei americane care a acuzat Moscova că a "invadat" Ucraina în 2014 şi a anexat peninsula Crimeea.

Şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Antony Blinken, vor avea o convorbire telefonică marţi, în contextul tensiunilor dintre ţările lor legate de Ucraina, a anunţat luni Moscova.

Invazia, un miraj sau fapt concret?

Occidentalii îi acuză pe ruşi că au dislocat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina în pregătirea unei posibile invazii. Kremlinul asigură că nu intenţionează să atace Ucraina, dar solicită garanţii formale de securitate, în special asigurarea juridică că Ucraina nu va deveni niciodată membră a NATO, dar şi revenirea la dislocările militare ale Alianţei Nord-Atlantice din 1997.

Miercurea trecută, Statele Unite şi NATO au respins prin scrisori solicitările Moscovei, iar luni un oficial american a confirmat că Statele Unite au primit un răspuns scris din partea Rusiei la propria scrisoare privind criza din Ucraina, fără a da detalii despre conţinutul documentului.

Rușii au dat un pas în spate pentru irlandezi

O comunitate de pescari din vârful sudic al Irlandei a răsuflat uşurată în acest weekend, după ce guvernul rus a cedat apelurilor din partea pescarilor locali care au transmis faptul că exerciţiile navale ordonate de Moscova în largul coastei irlandeze le-ar putea pune în pericol traiul de zi cu zi, scrie CNN. 

”Sunt șocat, într-adevăr. Nu credeam că niște bătrâni ca noi ar avea un impact asupra diplomației internaționale”, a declarat Patrick Murphy, șeful organizației irlandeze de producție de pește din Castletownbere, la scurt timp după ce a apărut vestea despre schimbarea planului Rusiei. 

Pe fondul crizei în curs de desfășurare la granița cu Ucraina, tensiunile dintre Rusia și Occident continuă să fiarbă. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel