Sanctuarul neolitic de la Parţa va fi relocat într-un punct muzeal care va fi construit în localitate

Sanctuarul neolitic de la Parţa va fi relocat într-un viitor punct muzeal care se va construi în localitate şi a cărui execuţie se doreşte a fi finalizată, ca obiectiv turistic, până în anul 2021, al Capitalei Culturale Europene.

Alegeri prezidentiale 2024

În acest sens, Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a semnat, marţi, contractul pentru realizarea Punctului muzeal de la Parţa, finanţarea fiind asigurată prin Programul transfrontalier România-Serbia, în valoare de aproape 670 de mii de euro.

"Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul Naţional al Banatului (MNB) sunt implicate în proiect, din partea română. MNB va beneficia de peste 400 de mii de euro pentru realizarea proiectului tehnic şi execuţia lui, care în perioada următoarea vor fi scoase la licitaţie", a declarat marţi preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, într-o conferinţă de presă.

Demersul a fost iniţiat de arheologii Muzeului Naţional al Banatului, care susţin necesitatea creării unui muzeu al neoliticului în zona Parţa, unde se află un sanctuar ce poartă o istorie de 6.000 de ani, fiind unicul sanctuar neolitic din România şi unul dintre puţinele din Europa, complet restaurat, potrivit fostului director al MNB, istoric dr. Leopold Ciobotaru. 

Unicitatea sanctuarului de la Parţa ţine de particularităţi culturale. Suntem unici prin faptul că aspectul cultural care se află la Parţa este unic, dar unicitatea ţine şi de un stadiu al cercetărilor. Mai există sanctuare în Europa, dar Parţa este un loc special pentru că sunt mai multe monumente cu funcţiune spirituală acolo, foarte multe obiecte care ţin de domeniul acesta spiritual de la Parţa. Este şi o săpătură foarte mare care s-a făcut acolo şi se pot expune mult mai multe lucruri într-un muzeu dedicat neoliticului, declara Leopold Ciobotaru, pentru Agerpres, în contextul unei dezbateri pe această temă.

Conform acestuia, în judeţ există mai multe sanctuare, de notorietate fiind cele de la Uivar şi Corneşti, fiecare având particularităţi proprii. El mai preciza că mai ales turiştii străini sunt atraşi de sanctuarul de la Parţa.

Pe de altă parte, administraţia judeţeană, prin Agenţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) din Timiş, doreşte racordarea zonei Parţa la proiectul european "EcoTimiş" al APDT, câştigat împreună cu Serbia, în cadrul căruia se realizează hărţi turistice ale zonei pe care este trecută ca destinaţie şi Parţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel