Sanctus, de Simon Toyne, comparată cu bestsellerul Codul lui Da Vinci de Dan Brown

Simon-Toyne-Sanctus
Simon-Toyne-Sanctus
Alegeri prezidentiale 2024

Începând cu 21 octombrie, Sanctus, de Simon Toyne este disponibil în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară. Romanul, publicat în peste 40 de ţări, este cotat deja ca o senzaţie în lumea literară internaţională, un thriller hipnotic despre schimbarea la faţă a civilizaţiei comparat cu bestsellerul Codul lui Da Vinci de Dan Brown.

Simon-Toyne-SanctusÎn România, cartea este publicată de editura ALLFA în cadrul colecţiei Strada Ficţiunii, secţiunea Bestseller.

„Sanctus e un tobogan, odată ce ai apucat să guşti, nu te mai opreşti. Alergi năuc între preoţi misterioşi şi brazilieni exotici, scapi din mâinile mercenarilor şi pici în mijlocul unei conspiraţii milenare, o conjuraţie care ascunde o taină, o taină care găzduieşte răspunsul la cea mai importantă întrebare de la apariţia omenirii până azi. Sanctus, de Simon Toyne, prima carte, premiera lui Toyne, ar putea anunţa apariţia unui nou nume strălucitor în galaxia autorilor de romane poliţiste scrise într-un ritm alert. Astăzi, cel ce domină acest univers al conspiraţiilor asezonate cu pistoale, avioane de luptă şi peisaje sălbatice e autorul de mega-succes Dan Brown, cu al său Cod al lui Da Vinci. Ei bine, mă tem că singurătatea lui Dan Brown a luat sfârşit. Păzea, Dane, că vine Simon, şi vine bine, vine tare!” - Andrei Gheorghe, ambasador de brand Editura ALL.

“Un roman vizionar şi curajos. Cel mai mult mă bucură faptul că este o trilogie; abia aştept următoarea calătorie în adâncurile Citadelei!” - Euro Crime.

“Sanctus are suspansul şi inteligenţa Codului lui Da Vinci. Ce aduce în plus sunt frazele bine şlefuite, personajele complexe, viziunea amplă. Un bestseller care îşi merită cu adevărat titlul!” - The Sun.

Simon Toyne s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător.

A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes.

Sanctus este primul lui roman, parte a unei trilogii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel