Sandra Stoicescu a trecut de la poziția de simplu jurnalist la cea de Director Executiv al Intact Media Group. După primul sezon în acest post, Sandra a acordat DeCe News un interviu în exclusivitate, despre greutățile din această perioadă, dar și despre planurile sale și ale trustului.
Sandra Stoicescu recunoaște că a slăbit din cauza noilor responsabilități și a ritmului de lucru, dar a descoperit că noul rol i se potrivește și nu a obosit ”înotând împotriva curentului”. Experiența din zona de coaching i-a fost utilă în zona de bussines, iar unul dintre proiectele la care ține cel mai mult este ”România te privește!”. Evenimentele din această serie vor continua, la nivel european. Cât privește poziția trustului, Sandra este tranșantă: ”Intact are o pozitie verticală. Nu-și pleacă nicidecum capul, ceea ce stârnește multe reacții. Intact are curaj să spună lucrurilor pe nume, și-a asumat comentariile tendențioase la adresa sa. Pe de altă parte, avem sprijinul unui public de zece milioane de români, zi de zi”. Impactul creșterii de audiență, a dus chiar la modificarea strategiei de vânzări de publicitate, explică directorul executiv Intact.
Avertisment pentru inamicii trustului
Sandra lansează și un avertisment inamicilor trustului.”Am demonstrat că un business românesc 100% poate fi înaintea marilor grupuri media internaționale, spune Sandra Stoicescu. Intact și-a schimbat strategia de a reacționa la atacuri. Dacă până nu demult a fost rezervat, de ceva timp răspundem cu forța unui mare grup media”.
Teatru live pe Antena 1
Directorul executiv al trustului a anunțat, în interviul DeCe News, care sunt planurile pentru 2013. ”Avem proiecte mari anul acesta: reprezentarea valorilor românești în Uniunea Europeană, dezbateri cu toți factorii de decizie pe probleme vitale, lansarea unui format foarte curajos, de teatru TV live, pe Antena 1, campanii caritabile, evenimente și concerte de ținută”, a spus Sandra Stoicescu.
Iată interviul integral cu directorul executiv Intact, Sandra Stoicescu:
Sezon ”Furios și iute”
- Cum ai resimțit primul sezon într-o poziție de management?
-Furios și iute! Nu știu cât de mulți oameni cunosc câtă muncă, nopți fără somn și câte zbateri sunt în spatele produsului finit de pe ecran. Mai mult, în postură de Director Executiv Intact, tot acest cocktail a devenit și mai intens. Alte responsabilități și griji, bugete, creșterea performanței economice. Cu totul altele decît ale celui unui jurnalist. Ce să spun, am slăbit . Mi se spune că se vede mai bine pe TV… Fără a ține un mic speech auto-motivațional, imaginați-vă cum trebuie să se simtă un copil venit acum 20 de ani la Antena 1, care a evoluat odată cu stația, a trăit dezvoltarea organică a grupului și a ajuns să-i fie Director Executiv. Nici mie nu-mi vine să cred uneori.
-Care îți sunt proiectele care te vor defini ca manager? Într-un trust atât de mare, organizat ca o corporație poți să-ți lași amprenta personală?
-Am descoperit cu bucurie că mi se potrivește tare bine rolul ăsta. Am fost aruncată în apă și am înotat chiar și contra curentului, fără a obosi. M-am îndreptat către zona de business cu mare plăcere, fiindu-mi de ajutor experiențele anterioare, pe zona de coaching.
Unul dintre proiectele cele mai importante e seria de evenimente lansate sub sloganul "România, te privește!", care se declină în trei sfere: evenimente locale pe teme legate de infrastructură, fonduri europene, regionalizare, iar pe de altă parte evenimente naționale, în cadrul cărora punem la aceeași masă oameni din industriile importante și autorități. Health Forum, organizat în octombrie anul trecut, este un bun exemplu de dezbatere de asemenea tip, integrând reprezentanți din Ministerul Sănătății, Președintele Camerei Deputaților, producători și distribuitori de medicamente, reprezentanți ai pieței farmaceutice, manageri de spitale, clinici publice și private, reprezentanți ai societăților de asigurare. Succesul Health Forum a atras atenția altor industrii importante, precum agricultură, mediu, energie, asigurări, banking. Al treilea tip de eveniment de sub umbrela "România, te privește!"presupune promovarea României în Europa, a valorilor , istoriei și a prezentului valoros.
10 milioane de spectatori, zi de zi
-Intact a avut întotdeauna o poziție tranșantă. Care este relația cu partenerii de business? Dar cu publicul?
-Intact are o pozitie verticală. Nu-și pleacă nicidecum capul, ceea ce stârnește multe reacții. Intact are curaj să spună lucrurilor pe nume, și-a asumat comentariile tendențioase la adresa sa. Pe de altă parte, avem sprijinul unui public de zece milioane de români, zi de zi. Oamenii simt forța noastră motrice, mesajele lor, faptul ca îi simțim aproape. Împreună am sustinut cauze sociale importante, împreuna am ieșit în stradă, împreună am îndreptat legi strîmbe. Le mulțumesc, ca de fiecare dată, tuturor celor care ne sunt alături și le promit să îi reprezentăm și în continuare. Partenerii noștri de business sunt inteligenți , iar relația noastră este flexibilă și bazată pe cifre reale. Intact reprezintă cea mai importantă platformă de comunicare din România și e greu de ignorat. Creșterea cu peste un punct de rating pe fiecare interval orar al segmentului comercial 18-49, în ultimii doi ani, a dus la repozitionarea pe un nou target de vînzare pentru Antene de la 1 ianuarie, 18-49. Și o misiune clară: informație și divertisment de calitate. Business-ul are un limbaj comun: cifrele. Atât timp cât livram performanță, toate brandurile se simt bine reprezentate la noi. Apreciem încrederea pe care partenerii noștri ne-o acordă și încercăm să îi atragem în proiecte importante, cu dimensiune.
-În media există o criză în fiecare zi. Nu faceți excepție: încordări cu furnizori de cablu, competiție, presă neprielnică, ordonanțe care v-au fost atribuite. Cum le gestionați?
-Este o linie foarte fină între cauză și efect. Interpretările sînt cu atât mai lunecoase. Intact e interpretat în mii de feluri pentru că e puternic. Am demonstrat că un business românesc 100% poate fi înaintea marilor grupuri media internaționale. Nu e puțin lucru. Percepțiile, pe de altă parte, sunt importante. S-a vorbit mult despre Ordonanța de modificare a Legii Audiovizualului, în noiembrie anul trecut. Toți au fost foarte vocali, atribuind-o Intact. Cu toate astea, un cu totul alt grup a acționat în virtutea Ordonanței , elimininind rebate-urile agențiilor, de la 1 ianuarie. Intact și-a schimbat strategia de a reacționa la atacuri. Dacă pînă nu demult a fost rezervat, de ceva timp răspunde cu forța unui mare grup media. A sosit timpul ca Intact să apere ceea ce a construit în 20 de ani. Relația cu publicul, partenerii și reputația sa.
Mereu aproape
-Care este marele avantaj Intact Media Group? Dar marele neajuns?
-Avantajul de a fi liber să spună ceea ce crede că e corect, dar și cel de a fi simțit aproape de milioane de români. Neajuns? Nu a fost preocupat să se autoreprezinte atât de bine, de aici și unele percepții. Intact a realizat mai tîrziu dimensiunea sa.
-Continui să coordonezi și proiectele mai vechi, precum Intact Media Academy și Fundația Mereu Aproape?
-În ceea ce privește Intact Media Academy și Fundația Mereu Aproape, acestea rămîn proiecte de suflet, în care mă implic la nivel decizional.Încă mai predau la Intact Media Academy care se află la a șasea generație de cursanți și care rămîne o provocare continuă. Fundația Mereu Aproape a sărbătorit de curînd 7 ani de existență, în care s-au strîns peste 7 milioane de euro, cu peste 100.000 de beneficiari direcți. Fundația a ajutat la construirea a 75 de case, a salvat vieți. Primim scrisori de mulțumire în fiecare zi și e mare lucru să vrei și să poți să ajuți. Sînt recunoscătoare pentru asta .
- Ce dorește și ce speră Intact Media Group, în 2013, de la o piață media atît de convulsionată?
- Hmmm, spune-mi când să mă opresc: onestitate, autenticitate, legi care să reglementeze cu adevărat raporturile din piață, încredere, stabilitate. Avem proiecte mari anul acesta: reprezentarea valorilor românești în Uniunea Europeană, dezbateri cu toți factorii de decizie pe probleme vitale, lansarea unui format foarte curajos, de teatru TV live, pe Antenă 1, campanii caritabile, evenimente și concerte de ținută. Respect pentru profesioniștii trustului și aceeași legătură strînsă cu românii. Și sinceră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News