Mircea Sandu, preşedintele FRF, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar la ieşire a afişat o mină senină, susţinând că nu are niciun motiv să demisioneze în acest moment. În opinia sa, FRF a respectat normele şi regulamentele, iar procurorii îşi vor da seama de acest lucru.
"De ce să demisionez din funcţie? Nu sînt vinovat cu nimic", a spus Mircea Sandu la ieşirea de la DNA. Întrebat de ziarişti de ce nu o face, cum s-a întîmplat în alte cazuri, gen Prunea, Sandu a replicat: "în acele situaţii era vorba de acte de corupţie, de urmăriţi penal. La mine este vorba de învinuire de abuz în serviciu. Este cu totul altceva", informează Gsp.
"FRF este afiliată la FIFA şi la UEFA şi trebuie să respecte regulamentele. Desigur, fără încălcarea legilor. Comitetul Executiv exact asta a făcut. Sînt convins că şi procurorii îşi vor da seama de acest lucru", a declarat Mirea Sandu. Preşedintele FRF şi Marius Stan sînt ultimii doi membri ai Comitetului Executiv care au fost chemaţi la DNA pentru a le fi aduse la cunoştinţă învinuirile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu