Sindicaliștii Sanitas, după negocierile cu Orban: Ne-a asigurat! Avem garanția premierului

Sindicaliștii Sanitas au făcut primele declarații după negocierile cu Ludovic Orban. Aceștia amenințau cu proteste.

"Stimulentul de risc... ministrul de Finanţe ne-a confirmat astăzi că nu au fost cheltuite toate sumele care au fost alocate cu această destinaţie. Probabil că undeva între instituţiile publice a existat un blocaj. Vor relua discuţiile cu preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi sperăm ca de săptămâna viitoare să vorbim de acordarea acelui stimulent. Am mai vorbit legat de stimulent pentru asistenţa socială. Aici sunt dificultăţi de aplicare a legislaţiei actuale, legea 82 nefiind foarte clară ca circuit al banilor.

Premierul ne-a asigurat de sprijin pentru acordarea stimulentului în asistența socială, mai ales pentru colegii noştri care au fost izolaţi la locul de muncă în perioada Sărbătorilor Pascale. Avem garanția premierului pentru raportarea sporului de conditii de muncă la salariul actual începând cu ianuarie 2021. Am avut  o discuție bună pe creșterea salariilor la nivelul anului 2022 pentru toți cei cei care nu au salariul la nivelul ăsta. Mai sunt lucruri de discutat", au spus reprezentanții Sanitas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel