Sanremo 2024: Angelina Mango a câştigat cea de-a 74-a ediţie a concursului cu piesa La Noia (Plictiseala)

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm

Tânăra cântăreaţă italiană Angelina Mango (22 de ani) a câştigat cea de-a 74-a ediţie a concursului Sanremo cu piesa La Noia (Plictiseala). Ea este prima femeie care reuşeşte acest lucru în ultimul deceniu şi va putea reprezenta Italia la concursul Eurovision.

Alături de ea, dintre cei treizeci de artişti şi grupuri din concurs, finaliştii au fost Geolier şi deja consacrata Annalisa.

Acest eveniment muzical emblematic, fondat în 1951, a încheiat o ediţie cu audienţe record, depăşind în fiecare zi 60 % din cota de ecran şi încununând cei cinci ani în care a fost organizat de regizorul şi prezentatorul Amadeus, care s-a aflat pentru ultima dată pe scena festivalului, scrie EFE.

Ca în fiecare an, concursul a fost în centrul dezbaterilor publice încă de marţea trecută, cu omagii, recitaluri mai mult sau mai puţin memorabile şi, bineînţeles, controverse ocazionale.

Cea mai notabilă dintre acestea l-a avut în centru pe actorul american John Travolta, care a venit la Sanremo în calitate de invitat şi a fost încurajat miercuri să danseze pe melodia O răţuşcă stă pe lac, vizibil iritat, în mijlocul unor dansatori îmbrăcaţi ca nişte pui uriaşi.

Travolta a prezentat mai întâi mişcările dansurilor sale emblematice de pe marele ecran, înainte ca prezentatorii Amadeus şi Fiorello să-l scoată în faţa Teatrului Ariston şi să-l înveţe Ballo del Qua Qua, aşa cum este cunoscut dansul în italiană.

Fanii lui Travolta şi-au exprimat furia pe reţelele de socializare cu privire la modul în care actorul ar fi fost umilit şi stânjenit, relatează ANSA.

Dacă lui Travolta nu i-a plăcut, nu e vina mea. A fost avertizat, nu l-a forţat nimeni', s-a apărat Amadeus, citat de AFP.

La finalul secvenţei, care a stârnit ilaritate pe reţelele de socializare, Travolta a refuzat să semneze un acord care să autorizeze redifuzarea imaginilor, potrivit postului public de televiziune Rai1.

Videoclipul a fost între timp eliminat de pe site-ul televiziunii, dar a devenit viral pe platformele de streaming. O altă temă de controversă legată de actorul american a fost presupusa plasare neautorizată de produse în timpul prestaţiei sale.

Starul în vârstă de 71 de ani din 'Saturday Night Fever', 'Grease' şi 'Pulp Fiction' a apărut pe scena Teatrului Ariston purtând pantofi sport de marcă italiană, al cărei logo nu a fost pixelat, în timpul transmisiunii festivalului, urmărit în fiecare an în direct de zeci de milioane de telespectatori.

Contractul pentru participarea lui Travolta la festival nu permitea nicio formă de publicitate directă sau indirectă care să nu fie autorizată în scris, a precizat Rai.

Concursul a avut loc pe fondul protestelor fermierilor italieni faţă de criza din sectorul lor, iar cererile lor au fost citite pe scena Teatrului Ariston de către Amadeus, deşi aceştia nu au fost invitaţi pe scenă, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel