Șansa pe care ne-o dă retrogradarea lui Uranus în semnul Taurului. Previziuni pentru fiecare zodie. Cine profită din plin

foto pixabay
foto pixabay

Uranus retrogradează în semnul Taurului între 24 august 2022 și 23 ianuarie 2023. 

Publicitate

Uranus, planeta surprizelor, cea care aduce din o mie de scenarii chiar scenariul la care nu te-ai fi așteptat, retrogradează în semnul Taurului și ne dă șansa de a analiza felul în care relaționăm cu schimbările din viața noastră. 

Uranus este planeta care ne vorbește despre schimbare, inovație, revoluție. Acum că retrogradează, avem timp să ne gândim la schimbările care s-au petrecut în viața noastră în ultimele luni. Cum am interacționat cu schimbarea, cum am primit-o în viața noastră? Ne-a fost greu? 

E vorba despre a te gândi, a reflecta la care este, de fapt, relația ta cu schimbarea. Poți primi schimbarea cu brațele deschise? Sau eviți întotdeauna să schimbi și preferi să rămâi în zona de confort?

Ai șansa să te gândești care sunt prioritățile tale și cum anume te simți cu privire la planurile tale de viitor, odată cu retrogradarea lui Uranus, între 24 august 2022 și 23 ianuarie 2023.

Uranus retrograd ne permite să abordăm situația diferit, să gândim altfel, să fim creativi, să alegem metode cât mai neconvenționale. Uranus este planeta ideilor geniale, însă uneori pot fi exagerat de noi, de revoluționare, poate că de data asta, fiind retrograd, ritmul lui Uranus și al ideilor sale va fi mai ușor de digerat și vom avea curajul să facem loc noului în viața noastră.

Astrologul Daniela Simulescu ne anunță că în septembrie, Saturn și Uranus se aleargă unul pe altul și chiar se apropie de perfectarea celui de-al patrulea careu, dar nu se va întâmpla la grad perfect. Cei care au marcaj fix (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) în astrograma natală vor observa efectele unor evenimente importante din 2021, când renumitul careu s-a petrecut de trei ori.

Schimbarea poate fi înfricoșătoare, dar uneori este necesară. Trebuie să facem ceva diferit, ne schimbăm destinul și norocul se poate întoarce astfel în favoarea noastră.

Iată cum vor fi afectate zodiile de această retrogradare și ce case vor fi influențate de data aceasta! Să nu uităm că fiind vorba despre Uranus în semnul Taurului, este vorba de resursele puse în joc în acea casă!

Berbec/ Ascendent în Berbec

Casa 2

Casa a doua vorbește despre resurse, așadar pentru Berbeci este momentul în care se pot gândi la felul în care au schimbat modul lor de a vedea banii, felul în care fac cheltuielile, sunt gata să vadă diferit această zonă, sunt gata să se valorifice altfel?

Taur/ Ascendent în Taur

Casa 1

Prima casă este casa Ascendentului, casa care vorbește despre personalitate, despre cum ne prezentăm în fața celorlalți. Taurii sunt semne care se opun în general schimbării. Ei bine, Uranus le lasă un răgaz să se gândească la ea, înainte să îi ia pe sus. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Casa 12

Gemenii se pot gândi la felul în care se simt, la sănătatea lor, în special cea mintală și emoțională. Au nevoie de un răgaz în această direcție, iar Uranus îl oferă. Pot accesa metode inedite de a vedea lumea cu alți ochi. Au timp să arunce și un ochi la cei care le sunt prieteni cu adevărat sau nu.

Citește continuarea pe astrosens.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel