Un ministru al Guvernului Orban a discutat alături de vicepremierul Raluca Turcan despre ”șansa” pe care ar putea să o aibă România.
Fondurile europene reprezintă cea mai sigură cale de dezvoltare a comunităţilor, iar România are şansa unică, prin cele 79,9 miliarde de euro disponibile, să recupereze decalajele dintre regiuni, afirmă ministrul de resort, Marcel Boloş, scrie Agerpres.
"Cea mai bună carte de vizită a unui primar sunt rezultatele sale. Ne uităm astăzi admirativ la Alba Iulia, la Oradea, Sibiu, Cluj, Timişoara şi alte oraşe dar trebuie să ştim că acolo se vorbea cu circa zece ani în urmă despre modernizarea reţelelor de apă şi canal, lucru care abia acum se întâmplă în zonele care nu au profitat de fondurile disponibile din cauze politice sau de management public defectuos. România are acum şansa unică, prin cele 79,9 miliarde de euro disponibile, să recupereze decalajele dintre regiuni. Fondurile europene reprezintă cea mai sigură cale de dezvoltare a comunităţilor, iar rolul meu este să vă fac să credeţi în această sursă de finanţare", a declarat ministrul Marcel Boloş, conform unui comunicat al MFE.
Acesta, împreună cu viceprim-ministrul Raluca Turcan, au vizitat marţi principalele puncte de interes ale judeţului Caraş Severin, prezentând oportunităţile de finanţare prin fonduri europene disponibile în actualul exerciţiu financiar şi cele din 2021-2027.
"Caraş Severin, al 14-lea judeţ vizitat în turneul de promovare a democratizării fondurilor europene pentru români, este pe locul 10 în topul judeţelor care au îmbunătăţit viaţa românilor cu ajutorul acestor finanţări. Altfel spus, viaţa a 151.000 de locuitori din cei 271.000 ai întregului judeţ a fost schimbată în bine cu ajutorul celor 106 proiecte în 2014-2020 care cumulează 327,62 milioane de euro, ceea ce înseamnă 1,03 milioane de euro atraşi la mia de locuitori", se menţionează în comunicat.
La întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ, Raluca Turcan a subliniat că, în premieră în România, staţiunile balneoclimaterice vor beneficia de finanţare nerambursabilă în pachete integrate care acoperă reabilitarea patrimoniului cultural, reabilitarea şi modernizarea clădirilor istorice, regenerarea urbană, mobilitatea urbană, construcţia şi extinderea reţelelor edilitare, dar şi pentru investiţii în creşterea accesibilităţii turistice şi investiţii în centre de tratament specifice resurselor turistice naturale fiecărui tip de staţiune.
Vizitele din Băile Herculane, Caransebeş şi Reşiţa au vizat identificarea principalelor proiecte care ar putea primi finanţare europeană, dar şi prezentarea surselor din următorul exerciţiu financiar multianual precum Programele Operaţionale Regionale 2021-2027, SmartVillage / SmartCity şi alocarea unui fond destinat autorităţilor publice locale pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii precum infrastructura de transport, regenerare urbană, eficienţă energetică sau specializare inteligentă.
În judeţul Caraş-Severin sunt implementate 106 de proiecte finanţate din fonduri europene, cele mai multe (89) fiind finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) sunt finanţate 8 proiecte, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) - 5 proiecte, iar în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) - 4 proiecte. Valoarea totală este de 1,7 miliarde lei, dintre care 1,18 miliarde lei fonduri europene. Valoarea sumelor plătite deja beneficiarilor proiectelor se ridică la 234 milioane lei.
"Până în prezent, în Caraş-Severin au beneficiat de proiectele implementate cu fonduri europene aproximativ 151.000 locuitori din cei 271.000 ai întregului judeţ. Practic, fondurile europene au îmbunătăţit viaţa locuitorilor din 13 localităţi, şi anume: municipiile - Reşiţa şi Caransebeş, oraşele - Anina, Băile Herculane, Bocşa, Moldova Nouă, Oraviţa şi Oţelu Roşu, respectiv comunele - Berlişte, Coronini, Ersig, Păltiniş şi Slatina-Timiş. Mai mult, în judeţul Caraş-Severin au beneficiat de pachete de igienă şi de hrană distribuite prin Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 12.625 persoane, dintre care 768 în municipiul Reşiţa. Cu sprijinul Instituţiei Prefectului au fost distribuite în acest an 25.250 de pachete de igienă, precum şi 12.625 de pachete cu alimente", se mai spune în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News