Generalul Alexandru Grumaz a vorbit despre vizita lui Nancy Pelosi la Taipei și despre șansele Republicii Populare Chineze de a invada Taiwanul.
Alexandru Grumaz, general locotenent în rezervă, a vorbit despre vizita lui Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, la Taipei și despre șansele Chinei de a invada Taiwanul.
„Nancy Pelosi este unul din criticii cei mai duri ai Chinei. Ea și cu Newt Gingrich, cel care a fost în 1997 la Taipei, în Taiwan. El era, atunci, președintele Camerei Reprezentanților, la fel ca Nancy Pelosi acum. Biden a încercat blocarea vizitei, inclusiv generalii de la Pentagon au spus că nu este oportună această vizită.
SUA au avut o relație foarte interesantă cu Taiwanul. Nu l-a recunoscut niciodată ca stat. A recunoscut o singură China, a recunoscut Beijingul, dar a acordat sprijin militar Taiwanului. Acum, de trei ori, ultima dată la Tokyo, Joe Biden a fost întrebat dacă ajută Taiwanul în caz de atac militar chinez și a spus „Da!“. De trei ori a spus da. Această ambiguitate strategică a SUA referitoare la Taiwan a dispărut odată cu aceste asigurări. A spus clar: Noi vom sprijini Taiwanul în caz de atac.“, a precizat generalul Grumaz.
„Taiwanul este foarte greu de cucerit. Este o zonă similară Norvegiei, din punct de vedere al reliefului. Chinezii fac acele exerciții aeriene care pregătesc o desantare în puncte cheie. De asemenea, au un program special pentru pregătirea spionilor și cumpărarea oficialilor taiwanezi. Nu poți să desfășori o acțiune împotriva insulei dacă nu ai sprijin în interior. O debarcare este ca și cum ai debarca pe plaja Omaha, în al doilea Război Mondial, și ar implica mulți morți...“, a conchis, la DC News, generalul Grumaz.
CITEȘTE ȘI - Tensiuni politice uriașe: Vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Chirieac: Aceasta este marea întrebare
Deși nu au existat anunțuri oficiale, mai multe instituții media taiwaneze au raportat luni seara, citând surse anonime, că Pelosi va sosi în Taiwan, marți.
Ea ar deveni cel mai înalt oficial ales din SUA care va vizita insula, în ultimii 25 de ani, potrivit Al Jazeera.
Beijingul s-a împotrivit deciziei lui Pelosi de a vizita insula autonomă, despre care pretinde că este parte din China, spunând că Statele Unite vor „plăti prețul pentru subminarea suveranității și a interesului de securitate al Chinei”.
Observând furia Beijingului față de vizita care se presupune că este iminentă, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zakharova, a acuzat SUA că subminează securitatea globală.
„Washingtonul aduce destabilizare lumii. Nu are un singur conflict soluționat în ultimele decenii, ci multe provocate”, a spus ea într-o postare Telegram de marți.
Amenințările cu represalii în urma unei vizite a lui Pelosi au generat îngrijorări cu privire la o agravare a crizei pe fondul tensiunii continue dintre SUA și China.
Beijingul consideră vizitele oficialilor americani în Taiwan ca fiind un semnal încurajator către tabăra pro-independență de pe insulă (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News