Politologul Alfred Bulai a explicat care sunt șansele ca fostul lider PSD, Liviu Dragnea, să ajungă din nou în politică.
”Domnul Dragnea este indiscutabil un personaj extrem de controversat, are o mare susținere din partea electoratului, a electoratului PSD-ist. Pe de altă parte este așa, funny, este foarte haioasă societatea românească, că e un fel de meșterul Manole.
Guvernul patronat de Dragnea, că el nu a condus niciodată Guvernul, a mărit salariile la medici inimaginabil. Adică a făcut câteva lucruri pe care nu le-a făcut nimeni în România vreodată. Mărirea veniturilor, a salariilor medicilor nu a avut precedent la nivelul ăla, mărirea burselor și apariția facilităților pentru studenți nu au existat niciodată în istoria României, chiar și când erau burse relativ mari, raportat la puterea de cumpărare în comunism. Și a ajuns la închisoare, desigur. Amuzant este că România nu mergea chiar așa de prost.
Cu alte cuvinte este o categorie de electorat care chiar îl regretă pe Dragnea, pentru că Dragnea, datorită regimului, Dragnea era de fapt cel care era prezentat ca patron al guvernării, chiar dacă el era șef al Camerei Deputaților. Acum ce se poate întâmpla, domnul Dragnea mare lucru nu poate să facă în acest moment, pentru că teoretic are notorietate, dar nu are foarte multe oportunități”, a explicat politologul Alfred Bulai.
”Cei de la PSD s-ar putea oferi să îl primească doar ca simplu membru, pentru că nu vor să dea o oportunitate criticilor opoziției, vizavi de domnul Dragnea și PSD. Dimpotrivă, ei au încercat să se delimiteze, toți au fost mari dușmani ai lui Dragnea, aveam impresia că toți erau acolo și ăsta îi biciuia în fiecare zi. Nici ei nu își explică cum puteau să fie în opoziția lui Dragnea și să fie non-stop la putere.
Deci, PSD-ul se simte bine, nu are cum să se simtă prost, criza a început, sunt semne. Criza socială, economică, la asta mă refer. PSD nu trebuie să facă nimic să ajungă la guvernare cu o cotă mai mare decât cea de acum, nu mai zic în Parlament, și atunci PSD nu se va simți în perioada următoare atât de rău încât să aibă nevoie de Dragnea sau de altcineva.
Eu cred însă că forțele care sprijină dreapta, inclusiv oamenii din dreapta îl vor sprijini pe Dragnea să își facă un partid, să rupă un pic din stânga. Asta este o variantă înțeleaptă”, a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News