EXCLUSIV  Șansele lui Klaus Iohannis de a fi președintele Europei. Chirieac demontează scenariul despre Consiliul European

Foto: presidency.ro
Foto: presidency.ro

Bogdan Chirieac, analist politic, a vorbit despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să preia frâiele Europei.

Va fi Klaus Iohannis președintele Consiliului European? Actualul președinte al Consiliului, Charles Michel, avea mandat până în noiembrie, însă a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare, așadar va demisiona.

Care sunt șansele lui Klaus Iohannis de a fi președintele Europei?

Bogdan Chirieac a spus că vorbim despre un fake news, despre o „informație” falsă apărută pe neașteptate, aruncată în presă pentru a fi rostogolită și comentată. 

2. FOTO: Admi... (iohannis-a-promulgat-legea-privind-cartea-de-identitate-electronica_98944900.jpg)

„A apărut această „știre” în spațiul media din România cum că - nitam-nisam - președintele Klaus Iohannis se duce pe funcția de președinte al Europei, după ce Charles Michel demisionează pentru a candida la europarlamentare. Este genul de fake news care se întinde, se comentează, nu știm de unde a pornit, dar nu știm cum se va termina.

În cercurile de la Bruxelles, cel care ar trebui să preia această funcție, adică președinte al Consiliului European, practic funcția de președinte al Europei, este fostul premier italian - Mario Draghi. Este și fost șef al Băncii Centrale Europene, un om cu o reputație excepțională, un foarte bun finanțist. Un om care ar putea face față cu brio acestei funcții. 

Mișcările se fac pentru ca premierul Ungariei - Viktor Orban - Ungaria preia președinția UE începând cu 1 iulie 2024, să nu devină și președinte interimar al Europei, ținând seama că Ungaria are foarte multe probleme cu Uniunea Europeană în privința respectării valorilor europene, inclusiv a avut, o vreme, fondurile europene blocate, este agentul lui Vladimir Putin în Uniunea Europeană și NATO, deci Viktor Orban are păcate grele în acest moment.

A crede că Iohannis va demisiona pentru a fi patru sau șase luni pe funcția de președinte al Europei... nu cred că este posibil. Pentru viitoarea funcție de președinte al Europei, pentru cinci ani... este o altă discuție. Se fac negocieri în viitorul Parlament European unde extrema dreaptă nu va avea majoritate, dar va avea mult mai multe voturi decât are în prezent. Acolo trebuie să te miști, să vorbești, să negociezi. Or... domnul Klaus Iohannis s-a remarcat printr-o tăcere de aur în zece ani de mandat ca președinte al României. Dânsul nu a reușit să-l convingă nici pe Karl Nehammer că România merită să intre în Schengen.

Pe scurt: Cred că este doar un fake news să trezească un pic scena politica românească la început de an, așa între minivacanțele din luna ianuarie. Poate după data de 24, când se epuizează și ultima minivacanță a lunii ianuarie... viața politică va aborda și subiecte serioase, mai ales că din februarie începe și sesiunea parlamentară”, a zis Bogdan Chirieac pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel