Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre posibilitatea unui presupus șantaj din partea procurorilor la adresa președintelui Klaus Iohannis, la România TV.
"Eu nu cred în şantaj. Achiziţia de date, inclusiv compromițătoare, e una, şi șantajul este altceva. Dacă exista şantaj, domnul Coldea era în continuare în funcţie, iar doamna Kovesi era la DNA. Nu mai sunt. Ploieştiul nu mai este. Oradea nu se simte bine. Brașovul aşteaptă, unităţile de elită de acolo. Dacă nu era domnul Augustin Lazăr să i protejeze, de mult nu mai erau acolo", a declarat Bogdan Chirieac.
"Statul subteran există şi el a fost creat de Traian Băsescu. El nu mai făcea faţă cu statul oficial, statul de drept şi trebuia să îşi lichideze adversarii politici altfel. Statul subteran îl are în frunte pe preşedintele ţării. Dacă preşedintele se pretează la aşa ceva, atunci statul subteran va continua să existe. De-aia îmi doresc un preşedinte care să îl desfiinţeze, toată lumea să treacă în limite constituționale. Lupta politică deschisă în Parlament e una, statul subteran care lichidează oamenii politicii, de afaceri, oricine calcă strâmb în faţa lor e altceva şi nu ne dorim acest lucru", a mai spus analistul politic.
Recent, Sebastian Ghiță a acuzat-o pe fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, că i-a făcut dosare președintelui Iohannis pentru a-l șantaja.
„Eu am spus-o clar în Parlament, familiei Iohannis, această doamnă Kovesi i-a făcut dosare din prima zi, dacă nu chiar dinainte să ajungă președinte, cu scopul de a-i șantaja. Și cred că a și reușit. Așa cred că a ajuns din nou șefă la DNA, șantajând familia Iohannis. Știți bine că am foarte multe informații și am trăit în mediul în care se învârteau acești oameni. La momentul respectiv, la momentul numirii la ultimul mandat am și spus-o mai direct sau indirect că doamna Kovesi avea această idee. Că trebuie să facă tuturor dosare pentru a-i șantaja. Ați văzut, am spus în Parlament că doamna Carmen Iohannis va avea dosare, că i se vor deschide dosare. Că președintele României va trebui să se poarte ca pe sârmă în fața doamnei Kovesi. Să nu credeți că dosarele au fost deschise din senin. Și nu e doar președintele cu care a încercat. Doamna Kovesi a încercat și cu șefii de servicii de informații”, a declarat Sebastian Ghiță la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News