Șantaj și amenințări înainte de alegeri. Le-a cerut să se retragă din politică

Trei persoane au fost șantajate. Li s-a cerut se retragă din viaţa politică. Amenințările au început încă din luna martie.

Un bărbat de 53 de ani din comuna argeşeană Miceşti, suspectat că a şantajat trei persoane cărora le-a cerut să se retragă din viaţa politică, a fost reţinut de poliţişti, scrie Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cercetările în acest caz au fost efectuate de Biroul de Investigaţii Criminale Piteşti.

Percheziții la domiciliul bărbatului

"Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna martie, cel în cauză ar fi ameninţat trei persoane, cerând în mod expres retragerea din viaţa politică, pentru a favoriza o persoană cu care avea o relaţie de rudenie, aflată în funcţie de demnitate publică. Pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de 20 august au fost efectuate două percheziţii domiciliare, pe raza comunelor Miceşti şi Mărăcineni, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă", se precizează în comunicat.

După efectuarea percheziţiilor, bărbatul a fost condus la audieri, în cursul nopţii fiind reţinut pentru 24 de ore. El va fi prezentat vineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel