EXCLUSIV  Santiago Calatrava creează o arhitectură cu aripile deschise. În zbor. Levitând

Când am descoperit prima oară arhitectura lui Calatrava, am văzut ceea ce poate să însemne o arhitectură cu aripile deschise. În zbor. Levitând. Desprinsă de ideea de cutie, de zid, de pereți fermi și înțepeniți.

Expoziția dedicată lui Calatrava, deschisă la Metropolitan Museum  se chema Sculpture into Architecture.A fost găzduită de Helen and Milton Kimmelman Gallery,  în aripa Lila Acheson Wallace. Toate spațiile din muzeele americane poartă numele sponsorilor și filantropilor care le-au donat milioane și uneori miliarde.

Museum of Tomorrow, Rio de Janeiro

Am văzut prima oară proiectul arhitectului spaniol Santiago Calatrava, conceput pentru World Trade Center, în această expoziție. Erau sculpturi, opere de artă care aveau să dea naștere, multe dintre ele arhitecturii lui Calatrava. Marele arhitect nu-și pune în nici un fel frâu sau zăbală imaginației. Și forțează materialele să asculte de volumetriile lui. Tratează oțelul și fierul beton ca și cum ar modela în ipsos ori în lut. De parcă ar fi o plastilină atotascultătoare. Sculpturi în marmură, în bronz, machete de arhitectură, planșe desenate pentru World Trade Center, volumetrii înaripate, aripi deschise, grămezi de cuburi, o combinațe extrem de expresivă și de neașteptată între naturalism și schematism, care ne amintește de figurinele descoperite în insulele Cyclade. M-a impresionat atunci, în 2005, centrul pe care-l proiectase pentru World Trade Center, acest new transportation hub cum apărea în diversele prezentări. Prea puțin spus sau prea smerit... Directorul Muzeului Metropolitan din New York, Philippe de Montebello, la vremea aceea, comenta cu un entuziasm total proiectele acestui arhitect și artist atât de împlinit.Nu sunt mulți arhitecți contemporani  cu  o asemenea operă în care descoperim deopotrivă o meditație, o gândire asupra formelor, o abordare a temelor celor mai complexe și o provocare a tehnologiilor și materialelor. Spaniolul care a dat aripi arhitecturii în sens real, nu doar metaforic, e versiunea contemporană a lui Don Quijote luptându-se cu morile de vânt. A ieșit mereu învingător, iar atunci când a vrut a inclus, în proiectele lui, și aripile morilor de vânt, ca trofeu.

În februarie 2005, Calatrava  a a primit Medalia de aur de la AIA, American Institute of Architecture.

Podul din Huashan, China

Podul Phelippe II de la Bach de Roda, din Barcelona

La 32 de ani, în 1983 (e născut în 1951, în Benimamet, lângă Valencia),  Calatrava câștigă primul lui concurs cu un proiect pentru Stadelhofen Railway Station din Zürich. La 29 de ani își luase doctoratul în construcții civile de la Institutul Federal de Tehnologie din Zürich. Studiase înainte să susțină puntea de circulație arhitectura și urbanismul la Școala Superioară Tehnică de Arhitectură din Valencia. Ingineria și imaginația au găsit formula de a susține aceste poduri care se sprijină doar pe un singur pilon. Pe plan internațional se afirmă după ce câștigă concursul pentru podul de la Bach de Roda, lucrare comandată pentru jocurile olimpice de vară de la Barcelona. Prima oară am văzut podul într-o carte dedicată podurilor lui Calatrava, publicată în 1996,  la Basel, scrisă de Anthony C. Webster și Anthony Tishhauser: Calatrava Bridges. Podul a fost construit între 1984-1987. Am mai descoperit atunci un motiv ca să vizitez Barcelona și să merg pe acest pod născut din întâlnirea celor două arce duble întinse, înclinate în exterior, lateral, ca să îmbrățișeze și să susțină puntea de circulație.

Calatrava are o rară vocație de a crea expansiuni. E ca și cum el ar deschide aripile unui spațiu, închis înainte să existe proiectul lui construit. Podul de la Barcelona își deschide aripile enorme peste oraș. Simți briza în plus, fie că mergi pe jos sau alergând în viteza mașinii, cu geamul deschis, tăiată de cablurile acestei harpe de oțel. Podul Vasco da Gama de la Lisabona....mi-a revenit în minte. Deși e cu totul altceva. Cel mai lung pod din Europa, care are peste 12 km, incluzând și viaductele, a costat  doar 1,1 miliarde...

Oculus, World Trade Center, New York

Milwaukee Art Museum în Wisconsin

Am privit atent arhitectura muzeului care folosește ca logo Pavilionul Quadracci conceput de Calatrava ca o aripă mobilă cu o deschidere de 66 de metri, care seamănă și acționează ca o imensă jaluzea, în timpul zilei. În timpul nopții și pe vreme rea, această aripă rabatabilă se pliază pe structura înaltă care are forma unui arc. Ținând seama de punctul cardinal de unde-l privești, de distanță și de înălțimea de la care-l privești, Pavilionul Quaracci, numit cel mai des Calatrava, îți sugerează o mulțime de comparații. Ți se poate părea o navă cu un imens catarg și pânzele deschise, ca un acordeon, dacă te uiți spre muzeu dinspre podul pietonal suspendat  care se numește Reiman Bridge, construit și acesta de Calatrava în 2001, în ideea de a crea o conecție cu partea de jos a orașului Milwaukee, cu Muzeul de Artă, cu Lincoln Memorial Drive, cu zona de afaceri dinspre O’Donnell Park și de a oferi pietonilor o priveliște unică spre malul de est al lacului Michigan, ale cărui culori și valuri se schimbă drastic și spectaculos în funcție de anotimp, ora din zi, bătaia vântului, direcția curenților și lumina soarelui. Mi-a fost dat să înțeleg ce înseamnă un peisaj versatil, veșnic în schimbare, privind Lacul Michigan. Pavilionul a primit în 2004, Outstanding Structure Award de la prestigioasa  International Association for Bridge and Structural Engineering.

Quadracci Pavilion. Muzeul de artă din Milwaukee

Gara Saint-Exupery  din Lyon

Nu e mare noutate să observi că arhitectura mai multor aeroporturi se inspiră de la păsări, însuflețind oțelul, fierul beton și alte materiale după proiecte inspirate de păsări. Așa a făcut Eero Saarinen când a proiectat Terminalul aeroportului Kennedy de la New York. Dar pentru că și trenurile au început să zboare cu mare viteză, au început să devină și gările tot mai aerodinamice. Nu sunt prima care compară gara din Lyon cu o pasăre care e gata să-și ia zborul.

Muzeul de Artă din Milwaukee

Tenerife Auditorium in Santa Cruz, Canary Island 2003

Este un proiect  din 2003, în care sculptura înghite arhitectura printr-o formă expresionist-abstractă și totuși organică, vegetală aproape. E ca și cum miezul unui fruct imens s-ar desface  în felii inegale sau ca și cum felii, tăiate aleatoriu și la dimensiuni diferite, ar compune  un fruct imens imaginar, nemaivăzut, din oțel și ciment. Uneori mă întrebdacă acest baroc modern nu-i scoate din minți pe executanți și până unde bugetul unui proiect poate să depășească, la finalizarea lui, bugetul de pornire. Sumele sunt uriașe. Atunci când am vorbit despre asta cu diverși curatori de muzee, am ajuns la ideea că există și mulți vizitatori de muzee care le vizitează doar pentru arhitectura lor. Văd arta în... mare.

Turning Torso, un zgârie-nori în rotație, Malmo, Suedia

Centrul Simfonic din Atlanta

Centrul destinat Orchestrei Simfonice din Atlanta (Symphony Center for Atlanta) are aproape 28.000 de metri pătrați. De departe pare o pistă de ski, cu un unghi de coborâre amețitor, mai degrabă un salt. E un dar incredibil pe care-l poate primi o orchestră simfonică, oricât de cunoscută grație turneelor ei internaționale, contribuției dirijorului, compozitorului, profesorului și directorului muzical al Orchestrei Simfonice din Atlanta, Robert Spano și dirijorului scoțian Donald Runnicles.

Clădirea proiectată de Calatrava, a devenit un simbol al Atlantei și al statului Georgia, fiind și punctul de atracție în complexul rezultat prin extinderea Centrului Artelor Woodruff. Lumina creează efecte unice în membranele de oțel și beton ce înrămează sticla, ca o dantelă de nervuri simetrice și dese într-o frunză apretată, longilină, arcuită senzual și transparentă. Sunt de fapt două frunze îndoite, imense. Cea mai lungă se înalță deasupra bolții clădirii, la peste 60 de metri înălțime, cealaltă, mai puțin înaltă, se arcuiește deasupra intrării în marea sală, unde vom asculta concertul, sub imperiul unei emoții induse de muzica arhitecturii lui Calatrava. Holurile enorme sunt irizate, ele dau spre terase ce fascinează privirea în această combinație de alb și de transparență, de lumină și înaintare spre muzică sau retragere, prin aleea ce face parte dintr-un ritual de trecere, funcționînd precum un traseu inițiatic, flancat de copaci. Proiectul e uluitor și e imposibil de descris starea de imersiune în miracol pe care o produce. Aripile de oțel sunt mobile se închid și se deschid  ca un ecran solar.

Universitatea Politehnică din Florida

Complexul sportiv Olimpic de la Atena

Complexul sportiv Olimpic de la Atena, aflat în suburbia Maroussi, a fost extins, modernizat și inclus într-o nouă ecuație arhitecturală care poartă pecetea  personalității lui Calatrava, atât la Stadionul Olimpic, unde au loc și ceremoniile de deschidere și închidere ale jocurilor olimpice sau finala unor competiții sportive, cât și la Centrul Acvatic ori la Velodromul Olimpic. Arce imense, precum acelea străjuind podurile lui Calatrava, luminatoare imense în arc de cerc,  corzi de oțel decupând cerul precum o harpă gigantică. Această înaripare a arhitecturii.

World Trade Center, Transportation Hub, Oculus

Un zgârie-nori ca un torso în rotire

La Malmo, în Suedia, unde trăiește Ion Miloș, un poet de origine română care mi-a tradus câteva poeme în suedeză, a fost construit Turning Torso, o clădire inspirată de o sculptură a lui Calatrava Twisting Torso, pe care am văzut-o reprezentată în mai multe desene ale acestui arhitect, sculptor, inginer și desenator. Calatrava a expus desene ce folosesc mișcarea trupului onenesc ca punct de plecare pentru proiectele sale. Nu doar păsările inspiră arhitectura lui Calatrava, ci și corpul omenesc. În rotire.

Twisting Torso e o lucrare în marmură albă. Schițele ei au inspirat clădirea zgârie-nori din Malmo. Povestea proiectului a început cu sculptura pe care a văzut-o în 1999 Johnny Orback, un fost director de la HSB din Malmo. Entuziasmat  la gândul că ar putea construi un zgârie-nori, l-a vizitat pe Calatrava, în Elveția, la Zürich și i-a propus să proiecteze o clădire care să semene cu un torso ce se rotește. Construcția clădirii de 86 de metri înălțime a început în vara lui 2001 și a costat dublu față de bugetul estimat inițial. Ceea ce se întâmplă cu proiectele lui Calatrava, ale altor mari arhitecți, ai căror clienți plătesc substanțial imaginația. Twisting Torso, o clădire  mixtă de birouri și apartamente, care a devenit blazonul modern al orașului Malmo. Investitorul nu s-a bucurat de același succes financiar, când a fost vorba să-și vândă apartamentele. Obișnuitul poate concura neobișnuitul, din inerție și...economie. Twisting Torso a creat, neîndoielnic, spectaculosul vizual și a impulsionat goana după spectaculos. Nu sunt singura căreia îi place acest proiect. Felix Baumgartner a sărit cu parașuta pe clădire și apoi a plonjat de la înălțimea ei. Există vizite organizate pentru doritorii care vor să admire perspectiva de la etajele 54 și 53.

Aeroportul de la Lyon

Calatrava, la World Trade Center

La 15 ani de la cumplitul atentat din 11 septembrie 2005, proiectul lui Calatrava de la World Trade Center, gigantul Oculus, s-a deschis înspre cer și lumină, fix la ora când s-a prăbușit primul turn din cei doi Gemeni. Oculus este un vast memorial. În fiecare an, la 10,28 AM, pe 11 septembrie, când s-a prăbușit Turnul din Nord, o rază de lumină, ca o traversă sau fascicolul unui far ceresc va coborî spre pavimentul de marmură în spațiul creat de Oculus, prin escavarea în adâncime a unui loc care nu putea rămâne doar vecin cu mormântul a mii de nevinovați. Numele lor e săpat în Memorialul de granit care înconjoară, asemeni ghizdurilor unei fântâni uriașe, bazinul plin cu apă. O fântână nesecată a memoriei. Nu știu dacă arhitectul Calatrava s-a gândit la o expresie latină, Oculus, rara avis, care s-ar traduce prin ochiul, pasăre rară. Proiectul lui a fost asemănat cu un uriaș porumbel, eliberat din mâna unui copil. Spațiul acesta alb uriaș nu e doar o stație de metrou care a costat 4 miliarde de dolari și care e comparat cu eficiența în trafic generată de Grand Central. Trebuie să fii orb ca să nu vezi semnificația lui, mai presus de ideea de comutare, pasaj, nod de circulație și intersecție comercială ori parc sau arenă la adâncime. Arhitectura lui Calatrava nu e doar funcțională, în acest proiect, și e o pierdere de sens dacă o judecăm în termenii eficienței, ratei de acoperire a investiției, statistici ale consumismului. Asemeni poeziei, căci e limpede vorba de un poet al arhitecturii, când ne gândim la Calatrava, Oculus este o metaforă rară despre veghe, ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu, memorie, pomenire, clarviziune, pace și înțelegere umană. Acest Oculus construit la World Trade Center îmi amintește de o altă expresie latină verus amicus rara avis est, un prieten adevărat e o pasăre rară. Puterea de a construi e un prieten al umanității, în vreme ce puterea care distruge e marele ei dușman. Să fie oare puterea de a construi un prieten tot mai rar?

Bolta ogivală a catedralelor a devenit de mult, în arhitectura lui Calatrava, deschiderea unei aripi care-și ia zborul, un luminator uriaș care taie, ca o axă, coama acoperișului, desenat ca un arc de lumină, cu structuri de oțel pictate de regulă alb, o structură desenată de o mulțime de nervuri și căpriori giganți. Aici fotografii profesioniști și amatori și-au găsit paradisul. Circulă fotografiile făcute de un cuplu de englezi, Hufton și Crow, care au reușit să capteze splendoarea arhitecturii lui Calatrava. Cei care cunosc orașul New York își dau seama de plus valoarea vizuală, estetică și emoțională adusă de Oculus. Dacă stau să mă gândesc, împotrivindu-mă privirilor unor cârcotași zgârciți, cred că această splendidă arhitectură, comparată de unii cu scheletul unui dinozaur care nu ar fi încăput la Muzeul de Științe Naturale, e primul mare proiect somptuos dăruit orașului New York de vreo jumătate de secol încoace. E puțin pentru un oraș, dar ce s-a făcut la Oculus este excepțional.

Brookfield Place, Toronto, Canada

Muzeul de artă din orașul Milwaukee, SUA

Unde visez să merg ca să văd arhitectura lui Calatrava

În rest, sper să văd în realitate, nu doar din filme, albume și fotografii Museum of Tomorrow, deschis în 2015, în Rio de Janeiro, în Brazilia, Podul Margaret Hunt Hill din Dallas, Texas, finalizat în 2012, și Podul Păcii din Calgary, din Canada, și el finalizat în 2012, Palatul Congresului din Oviedo, în Spania, construit în 2000-2011 și cât mai curând Universitatea Politehnică din Florida (2009-2014). 

Poduri la Huashan

Stadionul Olimpic de la Atena

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News