Şantiere Bucureşti. Controale ale poliţiei

Politia
Politia

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti acţionează, miercuri, în mai multe şantiere din Capitală, pe linia verificării respectării legislaţiei în vigoare în domeniul construcţiilor. 

Potrivit DGPMB, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Capitalei, împreună cu poliţişti din cadrul Birourilor Ordine Publică de la nivelul sectoarelor 1 - 6, efectuează mai multe controale pe raza municipiului Bucureşti, pe linia verificării respectării legislaţiei în vigoare în domeniul construcţiilor. La acţiune participă şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, care acţionează conform competenţelor ce le revin. 

În urma unei acţiuni similare din 3 octombrie, desfăşurată de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu instituţiile participante, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 488.000 lei, au fost dispuse 33 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate şi a fost dispusă sistarea lucrărilor de construire la un imobil. Acţiunea se circumscrie activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri, a menţionat sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel