Sânzienele 2020. Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene. Ce trebuie să faci să ai noroc tot anul.
Sânzienele 2020. Tradiţia şi superstiţiile cu referire la această zi au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, când există un anume moment în care toate stihiile stau în cumpănă, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.
Sânzienele 2020. Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat, scrie Agerpres. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.
Sânzienele 2020. Ziua fenomenului astronomic al solstiţiului de vară, când cucul încetează a cânta, este numită, în Calendarul popular, Amuţitul cucului, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român (2000).
Sânzienele 2020. Oamenii au observat că, an de an, cântecul scurt şi răsunător al acestei păsări migratoare începe şi se încheie în momentele când au loc două fenomene astronomice stabile, indispensabile pentru calculul oricărui calendar: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară. Fără acest comportament, cucul ar fi avut puţine şanse să devină o pasăre atât de îndrăgită de români.
Sânzienele 2020. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele 2020. În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţară şi chiar de regiune Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii.
Sânzienele 2020. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu