Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, a oferit previziuni complete pentru zodia Gemeni.
Potrivit Danielei Simulescu, săptămâna viitoare Soarele va intra în Rac, marcând solstițiul de vară și începutul verii astronomice și astrologice. În Rac se află deja Mercur și Venus. De asemenea, Luna Plină în Capricorn poate aduce tensiuni, deoarece Luna nu se simte confortabil în acest semn.
„Între 20 și 21 iunie, Soarele intră în Rac. Ce înseamnă asta? Avem solstițiul de vară. Începe vara din punct de vedere astronomic și astrologic. În semnul Racului sunt deja Mercur și Venus. O să fim o poveste în perioada următoare.
Pe 21 iunie, Mercur face un sextil cu Marte. Este o zi bună să declarăm, să vorbim, dar să nu o facem într-un mod agresiv, neplăcut, ci cu argumente bine susținute, solide.
Pe 22 iunie, avem totuși o Lună Plină în Capricorn. Nu prea îmi convine acest eveniment pentru că, să ne aducem aminte, Luna se simte foarte bine în Rac, când o pui în opoziție, în Capricorn, e supărăcioasă, e mai rece, e mai ursuză și e mai tăioasă pentru că nu știe să simtă și nu știe ce să facă cu emoțiile. Taie și spânzură.
Aș putea spune că finalul săptămânii s-ar putea să fie mai irascibil pentru cei cu marcaj cardinal în astrogramele natale. Vorbim de Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Luna Plină în Capricorn pe cei patru îi deranjează în primul rând.”, a spus Daniela Simulescu.
„Soarele iese din semnul vostru, Mercur, guvernatorul vostru, iese și el din semnul vostru și Venus la fel. Toți acest aștri se duc în casa a doua. Cheltuieli, multe tranzacții, investiții, achiziții, negocieri, educație financiară, refacerea bugetului pentru vacanță, avem nevoie de bani pentru diverse lucruri.
E o perioadă foarte bună și pentru a cere bani, pentru a negocia mai bine, pentru a vă eficientiza bugetul. Nu uitați că îl aveți pe Jupiter în semnul vostru, că el vă cere să fiți mai curajoși, să vă descurcați cu ce aveți, să priviți tot timpul partea pozitivă a vieții pentru că, la un moment dat, va apărea cu siguranță și o parte bună.”, a spus Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News