Meteorologii anunță cod portocaliu de caniculă în toată țara până duminică. În perioada 3-6 iulie temperaturile vor urca până la 39 de grade Celsius. De săptămâna viitoare temperaturile vor scădea ușor.
Bucureștenii fac față cu greu căldurii din săptămâna de foc, mai ales la orele prânzului, când mijloacele de transport în comun sunt imposibil de folosit, iar locurile umbrite sunt greu de găsit.
Bătrânii și oamenii supraponderali sunt cei mai afectați de căldură. O bătrână din Centrul Vechi al Bucureștiului afirmă că într-o zi caniculară “e foarte greu, mai ales pentru cei cardiaci și bolnavi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu trecem peste.”
Tinerii însă, par să suporte diferit căldura. Întrebată cum suportă căldura într-o zi caniculară, o domnișoară afirmă: “Beau foarte multă apă, port ochelari de soare și merg la suc cu prietenele”. Copiii par cei mai fericiți. Unul dintre micuții locuitori ai Centrului Vechi are o tehnică specială pentru a scăpa de căldură: “mă bag la furtun și mă ud”.
Muncitorii nu par afectați de temperaturile ridicate din București. Pentru aceștia, căldura nu este o problemă. “Eu sunt învățat cu ea. Nu m-afectează. Până seara stau aici în soare.”, precizează un muncitor, în timp ce mută un sac de ciment cu roaba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu