Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (II). În preajma Pesahului

Iisus şi discipolii săi au venit la Ierusalim pentru a celebra sărbătoarea Pesah (Paştelui) şi a azimelor, una dintre cele trei mari sărbători anuale de pelerinaj. Cu această ocazie, de fiecare dată zeci, poate sute de mii de evrei din Palestina şi Diaspora veneau să depună darurile şi să se închine la Templu. Manifestările durau între 14 şi 22 ale lunii Nisan. Cea mai mare parte dintre oaspeţi sosea cu cel puţin 8 zile înainte de începerea festivităţilor pentru a avea timp să se supună ritualurilor de purificare. Unii rămâneau pe loc în jurul Templului, iar alţii îşi găseau adăpost în satele vecine. Ierusalimul şi Templul său gemeau de pelerini şi de animale destinate sacrificiului. Aici se schimbau banii proveniţi din toate colţurile lumii de către pelerini în shekeli spre a cumpăra animalele şi porumbeii pentru sacrificii, iar „roadele puse în vânzare” cu această ocazie erau supuse birului.

Fervoarea religioasă fiind atât de intensă, cel mai mic incident putea să declanşeze un adevărat scandal public. De altfel, istoricul evreu Fl. Josephus menţionează în scrierile sale numeroase conflicte care s-au produs cu această ocazie. Autorităţile romane, în frunte cu prefectul, cunoscând simbolistica sărbătorii - Exodul din Egipt reprezentând eliberarea evreilor de sub opresiune şi sclavie - erau puse în gardă cu ceea ce se putea întâmpla. În acest scop, pentru prevenirea şi stingerea conflictelor Pilat coopera strâns cu autorităţile Templului care, la rândul lor, doreau să evite cea mai mică tulburare a ordinii publice. În acelaşi timp, măsuri stricte de securitate erau ordonate şi numărul gărzilor romane creştea în mod considerabil.

Cu opt zile înaintea Pesahului comandantul roman al fortăreţei Antonia rupea sigiliul, lua din camera specială şi încredinţa talarul pontifical cu toate odăjdiile lui Marelui Preot Caiafa spre a-l purta la ceremoniile pascale.

Pe acest fundal, începe ultima săptămână, cea a Patimilor, din viaţa pământească a lui Iisus, finalizată cu procesul judiciar, condamnarea sa la moarte şi crucificare.

Intrarea în Ierusalim

Ea debutează cu intrare lui în Ierusalim care evocă profeţia lui Zaharia (9,9), relativă la Mesia: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.

Este dificil de pronunţat asupra istoricităţii acestui episod. Iisus a putut alege să intre în Ierusalim călare pe un asin pentru a da un sens mesianic acţiunii sale. Dar tot la fel de bine putem considera că evanghelistul a inventat intrarea mesianică în Ierusalim, pentru a arăta îndeplinirea profeţiei.

Puţini experţi, în schimb, se îndoiesc de istoricitatea celei de-a doua acţiuni care i-a pecetluit soarta lui Iisus. Este vorba de faimosul incident din Templu, cunoscut drept „alungarea negustorilor din Templu”: „...15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.

16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun pas în templu.

17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile?” Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.(Marcu 11, 15-17).

Evangheliile adaugă că renumele lui Iisus a alarmat autorităţile Templului, care au decis să pună capăt activităţilor sale. Ele conţin, în acelaşi timp, o profeţie a lui Iisus referitoare la distrugerea Templului (Marcu 13, 1-4; Matei 24, Luca 21, 5-7): 1. Şi ieşind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce fel de clădiri!

2. Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească. (Marcu 13, 1-2).

El a fost acuzat chiar, după cum spun evangheliştii, de a fi proclamat că va distruge el însuşi templul şi că va reclădi unul cum nu a mai fost construit de mâna omului (Marcu 14, 57-58; Matei 26, 60-61). Majoritatea specialiştilor îndoindu-se de faptul că Iisus a susţinut că va distruge templul, consideră totuşi că a profeţit căderea sa, probabil cu aceeaşi ocazie. În orice caz, o asemenea profeţie putea îngrijora autorităţile iudee.

Unii au estimat că Iisus, precum Iuda Galileeanu, dorea să elibereze Israelul de sub dominaţia romană şi recurgea la forţă dacă era necesar. Episodul din Templu n-ar fi decât o tentativă de răscoală armată pe care evangheliştii au camuflat-o pudic, transformând-o în conflict teologic. Această poziţie nu este lipsită de argumente. Între timp, este greu de înţeles de ce o asemenea manifestare violentă nu a fost imediat reprimată de poliţia Templului sau de soldaţii romani ce stăteau de pază în faţa porticului.

După altă interpretare, populară sau mai degrabă apologetic-creştină, incidentul reprezintă respingerea Templului şi a sacrificiilor de către Iisus. Profeţind - ceea ce s-a şi adeverit – căderea Templului, Iisus anunţa sfârşitul sistemului sacrificial. Această concepţie are două puncte slabe. În primul rând, nimic din Evanghelii nu ne poate duce spre respingerea Templului şi a sistemului său de sacrificii de către Iisus. Atitudinea comunităţii primitive din Ierusalim, astfel descrisă în Faptele Apostolilor, nu susţine această ipoteză. În al doilea rând, o manifestare explicită împotriva Templului şi a sacrificiilor, adică împotriva unor elemente esenţiale ale Legii, în incinta Templului şi în timpul Pesahului, departe de a atrage simpatia mulţimii, ar fi cauzat cu siguranţă reacţii violente.

Uneltirea

Ca orice disidenţă care tindea să se autonomizeze şi, astfel, să ducă la scindarea religioasă a poporului lui Israel, şi mişcarea lui Iisus nu avea altă soartă, dacă depăşea un anumit prag de acceptabilitate, decât eliminarea sa fizică, începând cu însuşi iniţiatorul ei. Aşa se face că procesul propriu-zis a fost precedat şi iniţiat de o veritabilă uneltire (conjuraţie), constituită în rândul căpeteniilor iudee, născută din îngrijorările acestora că mişcarea iniţiată de Iisus din Nazaret se răspândeşte rapid în Iudeea şi pune în discuţie şi ameninţă înseşi bazele societăţii evreieşti a timpului. Ostilitatea creşte treptat, iar odată cu ea dorinţa de reprimare a noilor tendinţe, prin întinderea unor adevărate curse – „ispite” – în care, dacă Iisus ar fi căzut, putea să fie pedepsit şi mişcarea sa, lichidată. Aşa este, de exemplu, episodul femeii prinsă în adulter şi pedepsită pentru asta de legea lui Moise la moarte prin lapidare, când, întrebat de farisei şi cărturari asupra problemei, Iisus răspunde prin celebra pildă „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei!” (Ioan 8,7) . Altădată, ispita, poate mai periculoasă prin posibilele sale consecinţe, vizează relaţia dintre iudei şi puterea romană de ocupaţie, prin delicata problemă: „se cuvine ca noi, iudeii, să dăm dajdie cezarului sau nu?”, iar Iisus găseşte din nou ieşirea cuvenită: „Daţi cele ce sunt ale cezarului, cezarului, şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.” (Luca 20, 25) .

El devenise „Cel pe care-L caută să-L ucidă” (Ioan 7, 25). Situaţia evoluase în aşa fel încât Iisus prefera să predice numai în Galileea, evitând Iudeea, „deoarece iudeii căutau să-l ucidă” (Ioan 7, 1); totuşi, la sărbătoarea Corturilor merge şi se roagă în Templu şi se adresează direct iudeilor: „De ce căutaţi să mă ucideţi?” (Ioan 7, 19). Ura şi îngrijorarea iau formă organizată, odată cu învierea lui Lazăr, eveniment sub impulsul căruia mişcarea lui Iisus dobândeşte o consistenţă de masă şi ameninţă, astfel, bazele lumii iudaice, un nou lider mesianic mărturisind că „lucrurile ei sunt rele”.

Dar momentul care determină trecerea la acţiunea decisivă de înlăturare a lui Iisus şi a mişcării sale îl reprezintă intrarea sa în Ierusalim şi alungarea negustorilor din Templu.

Răbdarea căpeteniilor Ierusalimului ajunge la capăt, este ameninţat însuşi Templul, „centrul” lumii iudaice, care joacă un rol religios şi socio-economic central şi este garantul puterii şi autorităţii lor. Incidentul din Templu e spectacular; toate cele patru evanghelii îl relatează, chiar dacă nu există un acord între sinoptice şi cea după Ioan asupra momentului acestei acţiuni.

Nu este vorba de o altă provocare, precum cea din timpul manifestărilor regaliste şi în consecinţă naţionaliste ale sărbătorii Ramurilor. Locul ales e în acest caz Templul, sanctuarul evreu prin excelenţă. Aici Iisus cheamă la o reformă totală a inimilor şi spiritelor, pornind de la profunda imoralitate a practicilor desfăşurate sub cupola aşezământului sfânt şi ai căror mari profitori erau marii preoţi şi anturajul lor, dinastia lui Anna şi Caiafa.

În acest loc se schimbau banii pentru achitarea impozitului către Templu pe care orice israelit, de sex masculin, de peste 30 de ani, trebuia să-l plătească în fiecare an. Schimbul banilor era necesar spre a permite pelerinilor să obţină o monedă pură, cea din exterior, oricare ar fi fost ea, fiind considerată impură. Comerţul cu animale facilita pentru pelerini dobândirea de miei şi porumbei spre a le oferi cerului prin sacrificii. Răsturnarea meselor celor care schimbau bani semnifica atât un atac la adresa cultului sângeros al Templului, cât şi contestarea speculaţiilor şi iubirii măsurate de arginţi a stăpânilor de atunci ai Templului. O asemenea poziţie nu a scandalizat mulţimea de faţă, ceea ce ar putea sugera aprobarea gesturilor lui Iisus, ordinea nu este tulburată, din moment ce nici garda Templului şi nici soldaţii romani din fortăreaţa Antonia, situată în apropiere, nu intervin. Era un act judecat de toţi ca privind exclusiv relaţia noului prooroc cu vârfurile sacerdotale ale Ierusalimului.

Îngrijorarea atingând punctul culminant, arhiereii şi fariseii adună Sinedriul şi pun întrebarea: „Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara, şi neamul.” Şi acest fapt este exprimat clar de marele preot în funcţie, Caiafa: eliminarea lui Iisus, în numele salvării întregului neam: „Nici nu gândiţi că nu este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11, 50), cu completarea absolut necesară: „Dacă aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.” (Ioan 11, 51-52). Verdictul fusese deci dat: Iisus din Nazaret trebuia să fie ucis. Şi aceasta în numele unui dublu comandament: unul perceput şi exprimat clar, acela de a evita conflictul cu ocupantul roman şi a păstra legea lui Moise, altul ca o proorocire a ceea ce trebuia să se întâmple.

Se cuvine remarcat faptul că, în perspectivă biblică, întreaga cauză Iisus este tratată de căpeteniile iudee cu cea mai mare grijă de a nu deranja, a nu implica şi, dacă era posibil, a nu informa despre ea autorităţile romane, în frunte cu prefectul Ponţiu Pilat. Această poziţie se explică deopotrivă prin contextul general al ocupaţiei romane în Iudeea şi circumstanţele concrete ale momentului respectiv. Astfel, deşi aflaţi sub controlul strict al militarilor Romei şi obligaţi să plătească tribut împăratului, cu multe sacrificii şi dificultăţi, iudeii reuşiseră să-şi păstreze independenţa religioasă, prin ceea ce avea ea esenţial. Cultul Dumnezeului unic şi adevărat nu se amesteca de niciun fel cu practicile cultului idolilor. În schimbul acestei toleranţe, se cerea respectarea strictă a ordinii oficiale (pax romana), orice abatere fiind aspru reprimată şi echilibrul fragil ameninţat cu ruperea definitivă.

Pe de altă parte, împrejurările imediate şi concrete ale cauzei nu permiteau deloc o nouă tulburare socială, în condiţiile unei situaţii deja tensionate la maxim, fără riscul unei riposte dure din partea romanilor. Numit de împăratul Tiberiu, la recomandarea şefului gărzii sale pretoriene, mult temutul general Sejanus, cu patru ani înainte, tocmai avându-se în vedere caracterul său dur şi intransigent, prefectul Ponţiu Pilat abia aştepta o nouă ocazie de turbulenţe spre a trece la represiuni sângeroase, până la un război total. Într-adevăr, cunoscuse deja două experienţe conflictuale şi tensiunea în relaţiile cu populaţia locală era maximă. Mai întâi, încercarea sa de a accentua dominaţia romană asupra Ierusalimului prin introducerea efigiilor imperiale în oraş, încălcând astfel datinile iudeilor a eşuat, în faţa dârzeniei acestora, care au preferat să moară, decât să se abată de la exigenţele legii strămoşeşti. A urmat apoi episodul revoltei legate de apeduct; pentru a asigura cerinţa de apă necesară cetăţii, prefectul a apelat şi la banii tezaurului Templului, iar în faţa refuzului căpeteniilor, care au incitat turbulenţele populaţiei, Pilat şi-a luat revanşa, dispunând o represiune sângeroasă, spaima astfel produsă silind poporul să amuţească temporar, dar nemulţumirile să mocnească. Este de presupus că o nouă răzvrătire, cât de mică, apărută în atari împrejurări, s-ar fi bucurat de acelaşi tratament şi soartă, dacă nu chiar mai aspre.

Totodată, neimplicarea romană era dorită de arhierei, iar în acest punct interesul lor se întâlnea cu cel al romanilor, şi pentru faptul că mişcarea lui Iisus presupunea o reformare majoră a înseşi bazelor religiei mozaice, cu consecinţe generale imprevizibile şi, oricum, nefavorabile şi inacceptabile pentru establishmentul iudaic. Nu în ultimul rând „secretul” operaţiunii de eliminare a lui Iisus a fost impus de Marele Preot şi din dorinţa de a nu-şi arăta marea îngrijorare, de a ascunde pericolul pe care îl reprezenta el pentru afacerea Templului şi negustorii săi.

Această conjunctură specială va marca, în concret, derularea procesului judiciar al lui Iisus, circumscris interesului şi demersului mai general al eliminării sale din ecuaţia istoriei iudaice concrete şi înscrierea, prin voinţă divină, pe orbita generală a devenirii umane.

Citeşte şi:

Prof. univ. dr. Mircea Dutu,

- Presedinte al Universitatii Ecologice Bucuresti

- Presedinte al fundatiei Dreptul la Natura

- Presedinte al Asociatiei Romane de Drept al Mediului

- Director - fondator al Revistei Romane de Drept al Mediului

- Membru al Comitetului de coordonare al retelei de drept al mediului AUPELF-UREF

- Avocat in Baroul Bucuresti

www.lawyermdutu.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News