În Sâmbăta Mare, prăznuim îngroparea Mântuitorului şi pogorârea Sa la iad. Iată ce nu ai voie să faci astăzi.
În iad, Hristos vesteşte eliberarea celor legaţi de diavol, a celor care au crezut în cuvintele Sale. Când se spune că Iisus a coborât la iad nu trebuie să se creadă că este vorba de locul de osânda a celor păcătoşi, ci pur şi simplu de împărăţia morţilor, unde zăceau drepţii şi păcătoşii, scrie crestinortodox.ro. Prin puterea Sa dumnezeiască ridică din iad pe toţi cei care l-au aşteptat cu credinţa. Coborârea la iad este o lucrare mântuitoare, o lucrare de zdrobire a porţilor iadului.
Biserica mărturiseşte că Hristos, prin pogorârea Sa la iad, a sfărâmat porţile iadului. Sfântul Ioan Damaschin, autorul Canonului Sfintelor Paşti, spune: "Deşi Hristos a murit ca un om, iar sufletul Său S-a desprins din preacuratul Său trup, dumnezeirea Lui a rămas nedespărţita de amândouă, adică atât de trup, cât şi de suflet". Astfel, Hristos se pogoară în iad nu în postura de rob, ci de Stăpân al vieţii şi al morţii, Biruitor al iadului, Izbăvitor al celor aflaţi aici.
Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri. Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini. O superstiție veche spune că dacă te împiedici în Sâmbăta Mare timp ce te îndrepți către slujba de Înviere, vei avea un an greu și plin de încercări.
Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit Mielul lui Dumnezeu, simbolizând sacrificiul său desăvârșit. De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paști nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura.
Seara, femeile trebuie să aibă un coș cu mâncare la biserică, pentru a putea fi sfințit. În coș ele trebuie să aibă: un prosop curat, o lumânare albă, ouă roşii, cozonac, pască, drob, zahăr, faină, ulei, câţiva căţei de usturoi şi o ramură de busuioc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News