Grecia se pregătește de incendiile din vară: achiziție din Canada/ În august 2023, a avut ”cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în UE”

FOTO cu rol ilustrativ: Unsplash
FOTO cu rol ilustrativ: Unsplash

Grecia va achiziționa șapte avioane canadiene, necesare în lupta cu incendiile de vegetație.

Grecia s-a confruntat anul trecut, pe fondul temperaturilor extreme, cu numeroase incendii de vegetație, care a pus în pericol zone întinse din țară, fiind necesare intervenții internaționale pentru a limita impactul acestora, la acțiuni participând inclusiv pompieri din România.

De altfel, Comisia Europeană a afirmat în luna august, că incendiul din pădurea Daisa, zonă protejată de rețeaua europeană Natura 2000, a fost ”cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în UE”, iar blocul comunitar a mobilizat aproape jumătate din aripa sa de luptă împotriva incendiilor pentru a-l combate. UE are o flotă de 28 de aparate de zbor - 24 de avioane de apă și patru elicoptere.

În acest context, Grecia a anunțat, joi, că va finaliza o comandă de șapte avioane de DHC-515 pentru stingerea incendiilor, informează AFP, scrie Agerpres.

Parlamentul de la Atena urmează să aprobe în cursul serii un proiect de lege inițiat de Ministerul Schimbărilor Climatice și un contract de achiziție pentru aeronavele model Canadair, a declarat presei Pavlos Marinakis, purtător de cuvânt al guvernului.

Comandă de 360 mil. de euro

Contractul va fi semnat în cursul vizitei în Canada a prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis, în 24-25 martie, a precizat oficialul citat.

Într-un dialog cu ziarul canadian The Globe and Mail, premierul conservator al Greciei a afirmat că valoarea comenzii către compania canadiană De Havilland Aircraft se ridică la 360 de milioane de euro, ”o achiziție mare pentru noi”.

Marinakis a arătat că cinci din avioanele DH5-515 vor face parte din flota aeriană de protecție civilă, iar celelalte două vor fi integrate în programul european de resurse comune RescEU.  Primele două aeronave vor fi livrate în 2027, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Totodată, Grecia a solicitat și modernizarea avioanelor Canadair mai vechi de care dispune; operațiunea va costa 43 de milioane de euro.

Majoritatea aeronavelor produse de De Havilland aflate în uz în țară sunt mai vechi de 30 de ani și au de multe ori probleme. Doi piloți greci au murit în iulie anul trecut, când aparatul Canadair cu care zburau s-a prăbușit în insula Evia, în apropiere de Atena, în timp ce încercau să stingă un incendiu.

Citește și: Zonele devastate de incendii din Grecia ”vor depăşi 1.500.000.000 de metri pătraţi”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel