Ministerul Afacerilor Externe vine cu veşti despre românii afectaţi de inundaţiile catastrofale din Spania.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că 7 persoane dintre cele 16 semnalate anterior ca fiind dispărute, se află în siguranță.
De asemenea, MAE, prin intermediul Ambasadei României la Madrid și Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la dispariția celorlalți 9 cetățeni români, în contextul fenomenelor meteorologice recente.
Reprezentanții misiunii diplomatice și ai oficiului consular rămân în contact permanent cu autoritățile spaniole competente, precum și cu cetățenii români, inclusiv membri de familie, care au semnalat persoanele dispărute, și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.
În cursul zilei de astăzi, Ambasada României la Madrid și Consulatul României de la Castellón de la Plana au continuat verificarea informațiilor apărute în spațiul public cu privire la decesul unor cetățeni români, victime ale fenomenelor meteorologice recente care au afectat Comunitatea Valenciană, dar până la acest moment nu au fost recepționate confirmările din partea autorităților spaniole.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu