Șase copii din Călărași se află în stare gravă după ce au înghițit mai multe medicamente.
UPDATE:
Cei şase copii din localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, care s-au intoxicat cu medicamente şi au fost transportaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti sunt stabili, a declarat marţi pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.
"Sunt conştienţi. Nu pun probleme deosebite", a spus medicul.
Copiii ar fi luat o doză "mai mare" de izoniazida, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. Ei luau medicamentul "în scop profilactic".
Știrea inițială:
Șase copii din localitatea Dragalina din Călăraşi se află în stare gravă, după ce au ingerat mai multe medicamente. Cei șase copii ar fi frați, transmite Antena 3 CNN. Trei copii aflați într-o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilalți 3 copii pe cale terestră, cu o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple. Raed Arafat a venit cu mai multe detalii despre acest caz șocant.
"Apelul a venit la Călărași pentru 6 copii în stare de inconștiență. Din fericire nu erau toți în stare de inconștiență, era unul mai avansat în starea lui și, într-adevăr, avea alterări a stării de conștiență. Toți copiii au ingerat un medicament care se folosește pentru un tratament, un medicament care poate să aibă un impact asupra sistemului nervos dacă e administrat într-o doză mai mare decât ar trebui.
Din ce știm a fost vorba despre o administrare din greșeala de interpretare a dozei pe care trebuiau să o primească copii, asta este o altă treabă pe care urmează să fie stabilită, dar pentru noi era important să reacționăm foarte rapid pentru a limita efectele acestui medicament.
Deci, Inspectoratul de Urgență Călărași a trimis acolo ambulanțe ale Serviciului de Ambulanțe, inclusiv una cu medic și ale SMURD, inclusiv una cu capabilitate de transport multiple victime, iar la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, când am fost înștiințat de situație, după discuții cu colegii de la Călărași, am decis să trimitem 3 elicoptere, cel de la București, cel de la Galați și cel de la Constanța.
Acum vreun sfert de oră a plecat ultimul elicopter, cel de la Constanța, cu ultimul copil, ceilalți doi erau deja plecați cu elicopterele spre București, probabil că deja au aterizat, iar ceilalți 3 au plecat cu o mașină de multiple victime de la SMURD, însoțiți de un medic de la Serviciul de Ambulanță și toți vor ajunge la Spitalul Grigore Alexandrescu, care este spitalul specializat în probleme de toxicologie pediatrică", a spus Raed Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News