După peste două decenii de studii, asupra a 14.000 de femei în vârstă de 50 de ani, s-a ajuns la o listă de obiceiuri sănătoase care previn demența.
În urma unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital din Boston, Massachusetts, care au monitorizat timp de două decenii aproape 14.000 de femei în vârstă de cincizeci de ani, s-a constatat că adoptarea, în jurul acestei vârste, a şapte obiceiuri sănătoase reduce semnificativ riscul de demenţă.
Persoanele care au participat la studiu au fost chestionate despre şapte factori de stil de viaţă legaţi de demenţă şi au fost monitorizate pentru un o eventuală diagnosticare a bolii.
La nivel individual, cei şapte factori au redus riscul cu aproximativ 6%.
Având în vedere că demenţa se instaurează în creier cu mulţi ani înainte de diagnosticare, oamenii de ştiinţă au dedus că obiceiurile de viaţă ale persoanelor aflate în jurul vârstei de 50 de ani pot influenţa apariţia bolii.
Cei şapte factori sunt:
o viaţă activă;
o alimentaţie sănătoasă;
menţinerea unei greutăţi corporale adecvate;
un nu hotărât fumatului;
tensiune arterială normală;
verificarea periodică a colesterolului;
un nivel scăzut al zahărului din sânge.
Dr. Pamela Rist, profesor asistent la Brigham and Women's Hospital, specialistul care a condus cercetarea, spune: ”Având în vedere că acum ştim că demenţa poate începe în creier cu decenii înainte de diagnosticare, este important să aflăm mai multe despre modul în care obiceiurile pe care le avem la vârsta mijlocie pot influenţa mai târziu riscul de demenţă. Vestea bună este că alegerea unui stil de viaţă sănătos poate duce mai târziu la o reducere a riscului de demenţă”.
În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au monitorizat 13.720 de femei, care la începutul cercetării aveau în medie 54 de ani. După două decenii, 1.771 de participanţi - 13% - au dezvoltat demenţă. Opinia doctorului Richard Oakley, director asociat de cercetare la Alzheimer Society din Marea Britanie, care nu a fost implicat în studiu a fost că ”Deşi îmbătrânirea este cel mai mare factor de risc în dezvoltarea demenţei, această cercetare a arătat încă o dată că există lucruri pe care oamenii încă le mai pot face pentru a reduce riscul apariţiei acestei boli teribile”. ”În timp ce mai mulţi factori de risc, cum ar fi vârsta şi genetica, sunt în afara controlului nostru, acest studiu preliminar susţine dovezile existente că factorii stilului de viaţă joacă un rol important în riscul de demenţă”, citează Rador.
Femeile recrutate pentru cercetare între 1992 şi 1994, au fost monitorizate până în 2018. Studiul va fi prezentat în luna aprilie la cea de-a 75-a întâlnire anuală a Academiei Americane de Neurologie din Boston.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu