Şapte persoane au fost rănite şi zeci de clădiri au suferit pagube în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,0 produs marţi dimineaţa în largul insulei Bali din Indonezia, a declarat o sursă oficială, relatează Xinhua.
'Toate persoanele rănite sunt locuitori din Bali', a declarat şeful secţiei operaţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, I Made Rentin, adăugând că nu au existat răniţi în rândul turiştilor străini.
'Turiştii s-au grăbit să iasă din hoteluri în timpul seismului, oamenii au ieşit din clădiri', a mai spus Made, care a precizat că seismul nu a condus la evacuări.
Oficialul a afirmat că 44 de clădiri, între care temple, un hotel, şcoli, case, spitale şi un magazin au suferit pagube în urma cutremurului.
Cursele pe aeroportul internaţional din Bali nu a fost afectate şi toate activităţile au revenit la normal, a spus el.
Seismul nu a declanşat o alertă de tsunami, însă a fost resimţit pe insulele învecinate Lombok şi Java, a indicat Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia.
Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu